Vacanța în străinătate, la modă de sărbători. Care sunt destinațiile preferate ale românilor pentru Revelion

Vacanța în străinătate, la modă de sărbători. Care sunt destinațiile preferate ale românilor pentru Revelion
Sursa Foto: Freepik.com

Se pare că țările europene au ajuns din nou în topul preferinţelor românilor care își doresc petreacă Revelionul în străinătate, conform unei agenții de turism online.

Cum arată topul destinaţiilor preferate

Potrivit Vola.ro, peste 95% din rezervările de Revelion sunt pentru Europa, ponderea rămasă fiind împărțită aproape egal între destinațiile din Orientul Mijlociu, Africa și Asia.

„În ceea ce priveşte ţările europene spre care s-au rezervat cele mai multe bilete de avion de Revelion se află Italia, destinaţia regăsită cel mai des în topul favoritelor turiştilor români, cu 22% din rezervări, Marea Britanie, cu 14% din rezervări, şi Germania, cu 9% din rezervări.

În acelaşi timp, în aceste state există comunităţi numeroase de români, astfel că, cel mai probabil, mulţi vor merge la rudele sau prietenii stabiliţi în străinătate şi vor petrece împreună finalul lui 2023. Pe lista ţărilor europene spre care se va zbura de Revelion se află şi Franţa, Austria, România, Spania, Belgia, Irlanda şi Grecia”, se precizează într-un comunicat al turoperatorului, notează ziare.com.

De asemenea, orașele europene preferate ale românilor, cunoscute drept destinaţii de city-break,  sunt Londra, Paris, Milano, Viena și Roma. În continuare, lista rezervărilor este completată de Bruxelles, Dublin, Munchen, Veneţia şi Atena, acestea fiind alte destinații către care românii călătoresc la sfârșitul anului.

Mai mult decât atât, în următoarea perioadă aeroportul Otopeni va continua să fie aglomerat, având în vedere că 83% dintre zborurile rezervate de Revelion vor fi operate aici, urmat apoi de aeroporturile din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Bacău, Craiova, Suceava și Oradea.

Prețul mediu pentru un bilet în noaptea de Revelion este de 198 de euro. Cea mai accesibilă rută, București – Viena, a avut un preț de 36 de euro, iar cea mai costisitoare rută, București – Dubai, s-a ridicat la 816 euro.

Cea mai ieftină rezervare a fost 49 de euro (Bucureşti – Tirana, un singur pasager), în timp ce cea mai scumpă rezervare a costat 2904 euro (Bucureşti – Larnaca, pentru 10 pasageri).

„Interesant este că cei mai mulţi români şi-au făcut din timp planurile de Revelion şi, în plus, au rezervat în avans zborurile de final de an. De exemplu, 53% dintre ei au rezervat biletele cu 30-90 de zile înainte de data zborului, o dovadă în plus a faptului că industria aviatică este puţin mai stabilă acum în comparaţie cu lunile de vară. De altfel, rezervarea de Revelion efectuată cel mai din timp a fost făcută încă de pe 26 aprilie 2023. În ceea ce priveşte durata medie de şedere la destinaţie, se pare că românii vor petrece, în medie, 4 – 5 zile în vacanţa de Revelion, o scurtă pauză de reîncărcare a bateriilor înainte de a începe noul an”, se mai arată în documentul citat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)