Vacanță de groază în Bulgaria pentru o familie din București. „Ne-au dat afară noaptea”

Publicat: 25 07. 2023, 15:40
Actualizat: 25 07. 2023, 16:08
Foto: Captură video

Mulți români își petrec vacanțele în străinătate, iar una dintre destinațiile preferate este Bulgaria. Majoritate turiștilor sunt mulțumiti de serviciile oferite, dar există și câțiva, mai puțin norocoși, dar au parte de experiențe neplăcute. O familie din București a vrut să își petreacă vacanța la un hotel de cinci stele, all inclusive, în Bulgaria, dar au avut parte de o surpriză care le-a stricat concendiul.

Familia a fost impresionată de fotografiile hotelului de pe Booking, astfel că au plătit 2.800 de lei pentru trei nopți de cazare, la hotelul de cinci stele, cu regim all inclusive, conform Cancan.

Realitatea nu se potrivea cu pozele

Dar, când au ajuns la destinație, au văzut că realitatea nu se potrivea cu pozele. Mai mult, în locul hotelului luxos au găsit o clădire dezafectată, aproape în paragină, plină de mizerie.

„Nimic din ceea ce se promite pe Booking nu este la față locului! Un dezastru total, hotelul este lăsat în paragină, jeg peste tot, Aqua Parc-ul nu funcționează în totalitate, deși nu se menționează nicăieri, snack bar nu există, pe plajă nu există un bar de unde să îți iei apă, ca să ajungi la hotel mergi printre boscheți, iar acest hotel, care se pretinde a fi un hotel de 5 stele, este de maxim 2!”, a scris revoltată turista, pe pagina de Facebook „Travel în Bulgaria”.

În plus, turiștii români au spus că personalul hotelului a avut o atitudine care a lăsat de dorit. Atunci când bucureștenii le-au spus că aerul condiționat nu funcționează, angajații i-a băgat cu greu în seamă, dar problema a rămas nerezolvată. Le-a dat o singură variant: dacă aerul condiționat nu funcționează, să doarmă cu geamul deschis.

„Într-o cameră, unde era extrem de cald, am avut o problemă cu aerul condiționat. Ne-am plâns toată ziua, abia, abia seara, la ora 19.00, ne-a băgat cineva în seamă. Răspunsul a fost că nu se poate face nimic, să dormim cu geamul deschis, că nu au altă cameră să ne dea.

Am spus că nici noi nu suntem vinovați pentru neregulile hotelului și că nu e normal să stăm în asemenea condiții, iar managera ne-a zis nonșalant să dormim cu geamul deschis, în condițiile în care camera era la parter, fără să aibă măcar o plasă de țânțari”, mai povestit turista.

Fără banii returnați și dați afară noaptea

Furioși de hotel și de atitudinea personalului, turiștii și-au cerut banii înapoi, dar angajații nu erau binevoitori, ci au anulat rezervarea și i-a scos pe oameni afară, chiar în mijlocul nopții.

„Managera a spus să vorbim cu Booking.com, că doar ei ne pot returna banii sau reloca la alt hotel, iar în timp ce încercam să rezolv problema telefonic cu Booking, managera a anulat rezervarea și practic ne-a dat afară din hotel! Este ora 01:28 și noi suntem pe drumuri spre București, pentru că Booking nu poate returna banii instant pentru ca noi să ne putem permite să mergem la alt hotel. Un singur cuvânt despre acest hotel și despre cine îl manageriază: execrabil!”, a conchis bucureșteanca.