Va circula sau nu în septembrie metroul din Drumul Taberei. Gabriel Mocanu, șeful Metrorex: „Vom vedea”

Publicat: 24 07. 2020, 16:14
Foto: Facebook

Gabriel Mocanu, directorul general al Metrolex, a afirmat că „vom vedea” dacă va circula metroul pe Magistrala Drumul Taberei în septembrie, răspunzând la o întrebare lansată în acest sens. Oficialul susține că nu se așteaptă „la nimic”, ci vrea „ca fiecare să își facă treaba”.

Șeful Metrorex, despre Magistrala de metrou Drumul Taberei

„Întotdeauna dumneavoastră (jurnaliştii – n. r.) întrebaţi beneficiarul, dar constructorul nu ştiu dacă a fost întrebat. Noi l-am întrebat. Ieri am avut la ora 10:30 şi o întâlnire de comandament chiar şi cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, şi am solicitat până luni să ne pună la dispoziţie graficul pentru probele de punere în funcţiune. Aceste probe constau atât în verificări tehnice punctuale pe fiecare instalaţie, cât şi în probele tehnologice raportat la circulaţia efectivă a trenurilor de metrou. Au acest termen până luni să ne pună la dispoziţie aceste grafice şi reprezentanţii din contractul de structură şi cei din contractul de finisaje şi cei din contractul de automatizare a traficului. În momentul în care probele tehnologice cu trenurile de metrou sunt validate şi sunt în regulă, poate pleca primul tren, coroborat cu probele aferente sistemului de siguranţă pe detecţie incendiu, stingere incendiu, efracţie”, a declarat Gabriel Mocanu, într-o conferință de presă susținută vineri, potrivit Agerpres.

Constructorii implicați în proiectul Magistralei de metrou Drumul Taberei, spune directorul general al Metrorex, au termen până luni să pună la dispoziția companiei graficul pentru probele de punere în funcțiune cu călători. Potrivit oficialului, în general, durata probelor tehnologice variază între patru și șase săptămâni. Vestea vine în contextul în care, joi, au început săpăturile la puțul de la stația Parc Drumul Taberei.

„De trei săptămâni de când am fost numit în funcţia de director, eu am fost la două zile în şantier. Azi noapte, la ora 23:00, eu eram la puţ şi se lucra. De ieri a început să se sape la vestitul puţ de la Parc Drumul Taberei, de la acea centrală de ventilaţie. S-a început să se spargă să se facă legătura cu tunelele de circulaţie”, a spus acesta.

Va circula sau nu în septembrie metroul din Drumul Taberei. Ce a răspuns Gabriel Mocanu

Întrebat dacă circulă metroul în luna septembrie, Mocanu a răspuns: „Vom vedea”. Întrebat dacă ne putem aștepta ca în octombrie să se întâmple acest lucru, el a explicat: „Eu nu mă aştept la nimic. Eu mă aştept ca fiecare să-şi facă treaba şi asta le-am spus ieri constructorilor că au un contract pe care nu i-a obligat nimeni să-l semneze. Ba, dimpotrivă, unii dintre ei chiar au mers în instanţă la momentul respectiv ca să câştige acest contract”.

Întrebat cine va răspunde dacă metroul din Drumul Taberei nu va circula nici în septembrie, Gabriela Mocanu a declarat:„Ca de fiecare dată, directorul general”. De altfel, Gabriel Mocanu a preluat interimatul funcției, după ce Mariana Miclăuș a demisionat din funcția de director general al Metrorex,post pe careîl ocupa din 11 noiembrie 2019, în condițiile în care Lucian Bode, ministrul Transporturilor, i-a reproșat că Magistra 5 nu a fost pusă în funcțiune la 30 iunie.