URȘII, un PERICOL pe autostrăzile din România! Un animal sălbatic a provocat un accident de TIR pe DN1, la Sibiu

Publicat: 02 11. 2018, 12:53

Animalele sălbatice sunt un pericol pentru șoferi. Joi seară, încă un urs a ajuns pe autostrada A1, fiind lovit în plin de un TIR, ăn dreptul localității Săliște.

Animalul a traversat întâi curtea unui centru de întreţinere drumuri unde se aflau zece angajaţi. Din fericire, ursul nu i-a atacat.

“Un urs de mari dimensiuni a intrat în curtea noastră, a traversat-o şi a ieşit pe autostradă, unde a fost lovit de un TIR. Camionul a suferit avarii, dar ursul se pare ca nu a păţit mare lucru şi a fugit în direcţia oraşului Sălişte. Mai grav este că în curtea CIC, unde se află şi sediul Poliţiei Autostrăzi, erau în jur de 10 persoane, dar din fericire cei mai mulţi nici nu au observat ce s-a întâmplat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes, pentru Agerpres.

În ultima vreme, nici gardurile electrice nu mai pot împiedica urşii să traverseze autostrada A1, în judeţul Sibiu.

De la începutul anului şi până în prezent, pe A1, în judeţul Sibiu, au fost omorâţi de maşini trei urşi, iar un al patrulea a fost lovit, dar a reuşit să scape.