Urmează un noul val de viroze în România. Cum le tratăm? Medicul Carmen Dorobăț: Ne așteptăm, în spitale, să avem multe prezentări din acest punct de vedere (VIDEO)

Publicat: 27 11. 2023, 18:24
Sursa Foto: DCNews

Medicul infecționist, Carmen Dorobăț, a avut o intervenție în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, unde a spus că în perioada următoare, numărul virozelor va crește.

“Ne așteptăm, sigur, la viroze, pentru că a început brusc acest sezon rece. Pe de o parte, socializarea intensă va duce la creșterea numărului și ne așteptăm, în spitale, ca să avem multe prezentări din acest punct de vedere.

Aș sfătui persoanele care se știu a avea un risc în ceea ce privește apariția complicațiilor de viroze și aici mă refer, în special, la extremele de vârstă, la persoanele care au boli cronice, pe cât posibil să se ferească să meargă în colectivități, în zone de aglomerații închise, pe de o parte. Pe de cealaltă parte, nu trebuie să uităm că avem la îndemână, în această perioadă, vaccinul antigripal, care, de asemenea, în special la grupele populaționale, de care am vorbit, este cu atât mai indicat pentru ca perioada sărbătorilor de iarnă și zona de după aceste sărbători, în special februarie, început de martie, când de multe ori avem vârf de infecție gripală să ne găsească protejați”.