Urmașul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza primește titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii „Constantin Brâncuşi”(VIDEO)
Bogdan Cuza, în vârstă de 62 de ani, moștenitorul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost onorat cu titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu. Strănepotul marelui domnitor român a petrecut la finalul ceremoniei și a jucat, „Hora Unirii“ alături de cei oamenii care au fost prezenți.
Cum era firesc, Bogdan Cuza a fost emoționat și a declarat că nu va putea să uite niciodată această zi specială pentru el. El acum este stabilit în Germania, dar își dorește să se întoarcă acasă, în România.
„Am plecat în interes de afaceri, dar nu am pierdut legătura cu România, pentru că seva afacerilor din Germania este trasă tot de pe urma unei producţii care are loc la Oradea. Produsele care se fabrică la Oradea, prin intermediul meu, sunt distribuite în Europa. Vreau să mă întorc în România, pentru că rădăcinile mă atrag chiar dacă vreau sau nu vreau. Când o să revin, o să mă întorc cu toată familia” a spus descendentul domnitorului Cuza.
Bogdan Cuza este optimist în ceea ce privește România, după părerea lui lucrurile au început să se schimbe, tindem spre o normalitate și speră ca această perioadă de tranziție să durere cât mai puțin, potrivit adevarul.ro.
Urmașul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza primește titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii „Constantin Brâncuşi”(VIDEO)
#DIRECT_ONE_mrz76a#