Urmărire cu focuri de armă în cartierul Rahova din Capitală! Polițiștii au tras după un șofer care a lovit mașina poliției, a încercat să dea peste un polițist și apoi a fugit, informează B1 TV.
Scene ca-n filmele de acțiune s-au derulat în Sectorul 5 al Capitalei. Scandalul a pornit după ce un şofer fără permis, care conducea o mașină cu numere de Marea Britanie, nu a oprit la semnalul polițiștilor.
Acesta a apăsat şi mai mult pedala de acceleraţie și a lovit maşina poliţiei. Agenţii s-au văzut nevoiţi să tragă focuri de armă pentru a-l opri, însă și de data aceasta şoferul a refuzat să coopereze.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”Conducătorul nu doar că nu a oprit, a accelerat și polițiști au trebuit să plece în urmărirea lui. La un moment dat, a virat dreapta, blocat de un alt conducător auto, moment în care șoferul cu intenție a lovit mașina poliției pentru a scăpa. Polițistul a coborât de la volan, a fost necesar să utilizeze armamentul din dotare asupra pneurilor”,a declarat, pentru B1 TV, Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
De parcă nu era de ajuns, în ajutorul șoferului au venit și câteva rude înarmate cu cuțite.
Agenţii au chemat la rândul lor întăriri, iar mai multe echipaje de poliție și jandarmi au ajuns la fața locului.
Într-un final, șoferul a fost prins de polițiștii Secției 19. Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis auto și tulburarea liniștii publice.
Sursa video : Bruneto Niculae
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.