UPDATE: Mărturia locatarei de la etajul 9 care a sărit în balconul vecinului ca să își salveze viața// Ancheta a fost preluată de Serviciul Investigații Criminale
UPDATE: 15 mai, ora 13:2o//Duminică după-amiază, anchetatorii strâng probe din blocul incendiat și fac cercetare la fața locului. Politiștii verifică interiorul blocului si fiecare apartament în parte, dar se concentrează pe cel de la care ar fi pornit incendiul.
Gabriela Mihai, reporter B1 TV, a discutat cu o locatară care locuiește la etajul 9. Femeia a povestit că a fost nevoită să sară în balconului unui vecin pentru a se salva, deoarece locuința era plină de fum dens.
„Dormeam, m-a trezit lătratul câinelui și am ieșit pe balcon. Inițial am crezut că sunt artificii, apoi a explodat geamul şi a trebuie să sărim de la etajul 9 pe scara cealaltă, ca să ne putem salva. Am sărit în cellalt balcon, că altfel nu aveam cum să ieșim. Nu puteam să respirăm din cauza fumului gros, nu puteai să vezi. Apartamentul nostru este distrus. Ce nu a distrus focul, a fost distrus de intervenția pompierilor. Am văzut o filmare, cu o flacări foarte muică, care se putea stinge dacă se intervenea la timp și în câteva minute a urcat până sus. Am dormit în maşină noaptea trecută”, povestit locatara din blocul care a ars ca o torță.
–Știre inițială–
Ancheta incendiului produs sâmbătă noapte într-un bloc din sectorul 5 al Capitalei a fost preluată de Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
„Urmare a incendiului produs ieri, 14 mai 2022, la un imobil de 10 etaje situat pe strada Baciului, sector 5, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei.
Sursa incendiului produs în blocul din sectorul 5
Alarma la 112 a fost dată puțin după ora 21:00. În imaginile surprinse de martori se vede cum flăcările se extind cu repeziciune și au făcut ca fațada blocului să ardă ca o torță.
„Nu avem informații privind sursa incendiului. La momentul ajungerii echipajelor de s-a constatat că incendiul se manifesta la fațada unui bloc cu 10 etaje de la nivelul 2 până la nivelul 10 fiind afectate și 18 apartamente din nivelul blocului”, a transmis Ioana Blănaru, purtător de cuvânt ISU București.
Viceprimarul Mircea Nicolaevici a transmis că focul ar fi pornit de la bucătăria unui apartament sau chiar de la coaforul situat la parterul imobilului.
Peste 100 de persoane au fost evacuate de urgență din calea flăcărilor. Pentru gestionarea situației de urgență produsă s-a acționat cu 14 autospeciale de stingere de incendii, 4 ambulanțe SMURD, 2 uități de terpaie intensivă.
Au fost 8 persoane afectate mediacal dintre care o persoană a fost transportată la spital
După aproape două ore de muncă intensă, pompierii au reușit să pună capăt focului, însă în urmă au rămas pagube uriașe și peste 120 de oameni fără un acoperiș deasupra capului, cel puțin temporar.
Pompierii nu le-au permis oamenilor să rămână în bloc în următoarele 24 de ore, așa că mulți au primit ajutor de la primărie, au apelat la rude sau prieteni sau chiar au dormit sub cerul liber în fața blocului.