Unul dintre fiii interlopului Bercea Mondial, arestat preventiv pentru 29 de zile

Unul dintre fiii interlopului Bercea Mondial, arestat preventiv pentru 29 de zile

Laurențiu Anghel, unul dintre fii interlopului Bercea Mondial, și un ginere al acestuia, Marius Constantin, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, pentru complicitate la tâlhărie, notează Mediafax.

Decizia magistraților nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de către avocații tinerilor.

Potrivit reprezentanților IPJ Argeș, poliția a fost sesizată de o femeie care reclama că patru bărbați i-au furat un lănțișor. O mașină a poliției a izbutit să-i localizeze pe tinerii suspecți, unul dintre aceștia fiind indentificat drept un fiu al lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial.

Autorismul, Renault Megan cu numere de Franța, cu care au fugit cei patru a fost oprit pe raza comunei Albota, la un baraj organizat de Poliție, indivizii fiind culcați la pământ, percheziționați și încătușați.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost trimis în judecată, în acest an, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`