Unul dintre cele mai îndrăgite alimente poate fi consumat chiar și la doi ani după expirare. Mihaela Bilic vine cu explicații

Unul dintre cele mai îndrăgite alimente poate fi consumat chiar și la doi ani după expirare. Mihaela Bilic vine cu explicații
Sursa Foto: Facebook/ Mihaela Bilic

Ciocolata poate fi consumată și la doi ani după data la care a expirat, susține Mihaela Bilic, specialist în nutriție. Aceasta susține că organismul nu este supus niciunui risc dacă consumăm alimentul dulce, chiar și după termenul de valabilitate.

Mihaela Bilic este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști din mediul online, pentru sfaturile sale practice, pragmatice și pentru stilul echilibrat de viață pe care îl promovează. Recent, aceasta a făcut o declarație care i-a șocat pe mulți: ciocolată poate fi consumată și după termenul de expirare, întrucât nu reprezintă un pericol pentru organism.

„Și dacă a expirat ciocolata mai poate fi mâncată încă 2 ani. Ea, într-adevăr, nu mai arată bine pentru că untul acela de cacao…se face albă la exterior, dar din punct de vedere gustativ, nu se întâmplă nimic. Nu oxidează grăsimile din ciocolată, cum oxidează uleiul. Deci putem să mâncăm în siguranță ciocolata expirată. Bine, dacă are puțin de gust de rânced, e grăsime”, a explicat Mihaela Bilic la „Cafea cu visuri”, potrivit Click.

Mihaela Bilic, postări controversate  

Recent, Mihaela Bilic a făcut o postare pe Facebook în care îi încuraja pe părinți să își lase copiii să mănânce alimente nespălate, justificând că microbii aduc numeroase beneficii organismului.

„Trăiască microbii!! Lăsați copiii să se joace în țărână, să mănânce alimente nespălate și să trăiască la țară cu câini, pisici și gunoi de grajd – vor avea mai puține alergii, astm, dermatite atopice și intoleranțe alimentare! Este concluzia uluitoare a multor studii făcute în Europa, Statele Unite și Japonia, care au demonstrat că prea multă igienă distruge sănătatea.

Acum 50 de ani doar 5% din populație suferea de astfel de afecțiuni, astăzi procentul depășește 30%. Această creștere spectaculoasă a fost observată doar în țările industrializate, cu nivel de igienă ridicat și trai la oraș, departe de natură și animale”, a scris Mihaela Bilic, în postarea de pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`