Unui român i-au fost furați 180.000 de euro printr-o înșelătorie online. Ce ne recomandă polițiștii să evităm

Publicat: 22 04. 2024, 14:54
Actualizat: 22 04. 2024, 14:55
Foto simbol: Pixabay

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita alertează publicul cu privire la creşterea alarmantă a infracţiunilor online cu investiţii fictive. Avertizarea vine după ce unui bărbat i-au fost furați din cont aproximativ 180.000 de euro, în urma unei înşelătorii online.

Investițiile fictive fac zeci de victime

„În ciuda eforturilor constante de a informa şi preveni, poliţiştii continuă să primească sesizări de la persoane care devin victime ale unor astfel de scheme frauduloase. De la începutul acestui an şi până în prezent, Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Harghita a înregistrat peste 30 de cazuri de fraude în domeniul investiţiilor fictive, cu pagube care au depăşit suma de 180.000 de euro într-un singur caz”, a precizat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Potrivit IPJ Harghita, individul a sesizat autoritățile pe 18 aprilie, spunând că îi lipsesc 180.000 de euro din conturile bancare. Acesta a căzut pradă unei afaceri online, care promitea profituri rapide și generoase. Anunțul a fost găsit pe o rețea de socializare și prezenta o platformă de investiții. Desigur, totul s-a dovedit a fi o înșelătorie.

Recomandări pentru evitarea înșelăciunilor online

Compartimentul de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii din cadrul IPJ Harghita subliniază importanța vigilenței și a măsurilor preventive, deoarece modul de operare al infractorilor „este unul sofisticat şi manipulativ”, potrivit Adevărul.ro.

„Infractorii contactează potenţialele victime prin intermediul mediului online, promiţându-le câştiguri rapide şi cu un randament extrem de mare. Aceştia se folosesc de reclame pe platformele de socializare pentru a promova iluzia câştigurilor uşoare. Victimele sunt apoi îndemnate să descarce aplicaţii de control la distanţă, cum ar fi ‘Any Desk’, prin intermediul cărora infractorii preiau controlul asupra datelor bancare şi personale ale acestora”, precizează autoritățile.