Universitatea din București retrage titlul de Doctor Honoris Causa mareșalului Ion Antonescu, vinovat de crime de război

Universitatea din București retrage titlul de Doctor Honoris Causa mareșalului Ion Antonescu, vinovat de crime de război

Universitatea din București a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu. Hotărârea a fost luată de Senatul Universității din București în ședința de miercuri, 15 februarie 2023.

Decizia luată de Universitatea din București

Decizia privind retragerea titlului onorific a avut la bază faptul că Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război, fiind condamnat la moarte în data de 17 mai 1946 de către Tribunalul Poporului din București, instanță care a funcționat sub coordonarea Comisiei Aliate de Control, fiind asimilată sistemului de tribunale care au judecat crimele de război ale liderilor Germaniei naziste și Italiei fasciste.

Este de menționat că acest demers nu este singular în istoria Universității din București, imediat după Revoluția din 1989 Senatul UB adoptând decizia de a retrage titlul președintelui Nicolae Ceaușescu ca urmare a rolului nefast pe care l-a avut în evoluția României.

În completarea acestei hotărâri, Senatul Universității din București a decis constituirea unei comisii de analiză a titlurilor onorifice de Doctor Honoris Causa acordate în toată perioada regimurilor dictatoriale din România, decizia venind să reconfirme angajamentul ferm al Universității din București față de valorile esențiale ale umanității, libertate, demnitate și respectul față de democrație și statul de drept.

Marian Preda, rectorul Universității din București, precizează că „astăzi, Senatul Universității din București doar a constatat că nu mai poate asocia instituția cu Mareșalul Ion Antonescu și i-a retras titlul de DHC, așa cum a procedat imediat după Revoluție prin retragerea titlului lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, s-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de DHC acordate în trecut de Universitate.

Rolul fiecărei personalități istorice, cu bune și cu rele, este consemnat de istorici și nu poate fi schimbat prin decizii administrative. Locul în istorie al Mareșalului Antonescu nu s-a schimbat în ultimii ani, dar criteriile etice ale Universității din București sunt astăzi altele decât cele din 1941. După 1989, UB nu a acordat titlul de DHC niciunui ministru în funcție, cu atât mai puțin șefului statului aflat în funcție, așa cum a făcut-o în trecut în cazurile dictatorilor Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu.

Nu putem critica obediența politică din prezent a altora menținând-o, prin inacțiune, pe cea din trecut a propriei noastre instituții. Cu atât mai mult trebuia să ne disociem de Mareșalul Antonescu cu cât dovezile privind contribuția sa directă la Holocaust sunt evidente. L-am întâlnit de două ori pe domnul Fulop, etnic evreu cu cetățenie română care avea 13 ani când a fost arestat împreună cu întreaga familie, cu alte zeci de mii de evrei din România și a fost dus în lagărele naziste. Din zeci de membri ai familiei sale extinse a fost singurul supraviețuitor.

Am vizitat lagărul de la Auschwitz și memorialul Holocaustului din Washington DC. Dimensiunile Holocaustului, dovezile atrocităților și mărturiile supraviețuitorilor sunt cutremurătoare. Oricine a dat ordine și a contribuit la toate acestea este responsabil în fața istoriei. Iar mareșalul Ion Antonescu, ne arată dovezile istorice, este unul dintre responsabilii pentru ce s-a întâmplat pe teritoriul României și pe cele prin care a trecut armata română sub comanda sa.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`