Universitatea din București încearcă a treia oară să obțină retragerea titlului de doctor al lui Ponta. Replica fostului premier: Regret că instituții fundamentale sunt conduse de oameni "dirijați" de "schelete din dulap"

Publicat: 01 03. 2016, 16:57
Foto: romaniacurata.ro

Universitatea din București a trimis pentru a treia oară la Ministerul Educației dosarul privind teza de doctorat a lui Victor Ponta, cu solicitarea de retragere a titlului de doctor pe care îl are acesta, a confirmat prof. univ. Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității, potrivit Mediafax.

În replică, fostul premier a susținut că la conducerea Universității se află câțiva securiști puși în 2011 de Traian Băsescu și că aceștia nu fac decât să ia decizii pe criterii strict politice.
”În anii ’50 comuniștii veniți la conducerea Universității din București dădeau afară oamenii pe criterii strict politice!

În 2011 câțiva securiști au fost impuși de Băsescu la conducerea Universității și de atunci fac același lucru – decizii pe criterii strict politice! (de 4 ani se ocupă DOAR de teza mea începută în 1999 și finalizata în 2003, cu un subiect „Curtea Penala Internațională” pe care DOAR eu l-am tratat în acei ani. Au făcut o Comisie DOAR pentru mine și cer retragerea unui titlu obținut legal DOAR pentru mine)”, a scris Ponta pe Facebook.

Fostul lider PSD a mai transmis că numele acestei instituții de învățământ este murdărit chiar de cei care ar trebui să-l apere și că îi pare rău că în 2016 instituții fundamentale încă mai sunt conduse de oameni dirijați.

”Nu mă consolează faptul că voi câștiga iar în justiție (așa cum am mai câștigat deja până acum)!

Regret că România are în 2016 metode și mentalități tipice anilor ’50, că instituții fundamentale sunt conduse de oameni „dirijați” de propriile lor slăbiciuni și „schelete din dulap”. Și regret că numele Universității este murdărit tocmai de cei care ar trebui să îl apere.

Dar sunt bucuros că Facultatea de Drept a refuzat să fie implicată în această răfuială politică! Și în anii ’50 și în 2016 ticăloșia are și oameni care nu se lasă speriați!”, a mai scris Victor Ponta.

Solicitarea Universității din București a fost trimisă în contextul în care Guvernul a pus în dezbatere publică o hotărâre de guvern și o ordonanță de urgență ce prevăd că acordarea şi retragerea titlurilor de doctor vor fi în atribuţiile instituţiei organizatoare, adică a universităţilor.

Pe de altă parte, titlurile de doctor acordate până acum prin ordin de ministru nu vor putea fi retrase de rector, ci tot de Ministrul Educației, printr-un ordin. În schimb, ceea ce poate face rectorul este să trimită Ministerului decizia de retragere a titlului de doctor împreună cu dosarul realizat de către Comisia de Etică a Universităţii.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat că, în baza noilor prevederi, niciun ministru nu va putea să evite retragerea unui titlu odată ce rectorul universității în cauză a semnat decizia, iar aceasta a fost avizată.