Universitatea din București, critici la adresa unui proiect de lege care vizează Academia Oamenilor de Știință: Adoptarea acestuia duce la recunoașterea ca academicieni a unor membri ca Iliescu, Andronescu sau ÎPS Teodosie
Universitatea din București critică proiectul de lege prin care denumirea Academiei Oamenilor de Știință ar putea fi schimbată. De altfel, acesta prevede și titlul de academician.
"Universitatea din Bucureşti a luat act cu surprindere şi îngrijorare de iniţiativa Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR) de a se constitui ca un for ştiinţific alternativ în raport cu Academia Română", potrivit unui comunicat al Universității din București remis agenţiei Mediafax.
"Adoptarea de către fosta Asociaţie a Oamenilor de Ştiinţă, preschimbată ulterior în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR), a titulaturii «Academia de Ştiinţe din România», cu un statut juridic şi social echivalent cu cel al Academiei Române, aşa cum se preconizează în demersul iniţiat de unii membri ai Parlamentului României, poate aduce prejudicii incalculabile prestigiului ştiinţei şi culturii româneşti, atât în ţară cât şi peste hotare", explică motivele reprezentanții instituției.
Aceștia adaugă că acest lucru este o "sursă indezirabilă de confuzii şi de privilegii nejustificate, o atare iniţiativă poate compromite grav seriozitatea politicilor publice autohtone privind aspiraţiile legitime către excelenţă în activitatea intelectuală şi artistică, într-o perioadă în care atât cercetarea cât şi creaţia din România sunt supuse unor provocări deosebit de dificile".
Se pare că membri ai AOȘR sunt, printre alții, Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu, Valeriu Tabără, Gheorghe Mencinicopschi, ÎPS Teodosie, ÎPS Nifon, Ion Cristoiu. Senatorul PSD Ecaterina Andronescu este membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.