Universitatea „Al. I. Cuza“, la un pas de colaps din cauza datoriilor uriaşe la bănci

Universitatea „Al. I. Cuza“, la un pas de colaps din cauza datoriilor uriaşe la bănci
Foto: emaus.md

Cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România este aproape de faliment. Motivul este contractarea unor proiecte europene defectuoase, iar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este într-o situaţie financiară critică şi riscă să fie executată silit.

Problemele au apărut din cauza datoriilor mari pe care instituţia le are la bănci, bani pe care Universitatea ar fi trebuit să-i folosească în cofinanţarea unor proiecte europene. Reprezentanții universității au făcut credite bancare de aproximativ 40 de milioane de lei şi au consumat alte 30 de milioane de lei din bugetul propriu. Însă finanţarea proiectelor POSDRU a fost blocată din cauza neregulilor în gestionarea fondurilor, iar acum, atât UE, cât şi Guvernul întârzie să facă plăţile.

„Trebuie să facem o distincţie între aparenţe şi esenţe. Este, într-adevăr, o situaţie mai dificilă a universităţii. Au fost cheltuieli mari pe proiectele europene, pe cele POSDRU şi POSCCE. Situaţia financiară este în prezent una critică, nu dezastruoasă, dar toate lucrurile decurg aproape normal”, a precizat Vasile Işan, actualul rector de la „Cuza”, citat de Adevărul.

Peste 350 de milioane de lei ar fi trebuit să intre în conturile de la „Cuza” din proiectele finanţate din fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene şi ale Guvernului României.

În urmă cu un an, Universitatea „Cuza” a fost dată în judecată de Ministerul Muncii şi pusă să returneze aproximativ 200.000 de lei, bani cheltuiţi în cadrul unui proiect intitulat „Centrul Regional pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în Rândul Tinerilor”. La verificări s-a constatat că managerii au acordat premii nejustificate participanţilor la proiect şi că o parte dintre indicatorii de performanţă n-au fost îndepliniţi. Astfel de incidente duc la încadrarea beneficiarului, în speţă Universitatea „Al. I. Cuza”, într-o clasă de risc sporit care se traduce prin probleme de eligibilitate pentru viitoare proiecte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`