Uniunea scriitorilor din închisoare. Pleşu: În România, intri în puşcărie infractor şi ieşi intelectual, autor de cărţi, cititor de filozofie şi istorie

Închisoarea a devenit pentru politicienii și oamenii de afaceri români un mediu inspirațional. Fără excepție, toți care au ajuns după gratii s-au apucat să scrie. Evident, totul are un scop. O schimbare a legii din 2013 le permite condamnaților din România să solicite reducerea cu 30 de zile a sentinței pentru fiecare carte pe care o publică în închisoare.

De curând, PSD și-a nunțat intenția de a redeschide dialogul cu intelectualii.

“Bună intenţie, nimic de zis! Să ne gîndim niţel…”, sugerează Andrei Pleșu, explicând că inițiativa social-democraților ar putea fi “o manevră electorală”,  “o decizie tactică” sau “pură retorică”

“1. Poate fi vorba de o banală manevră electorală. Stăm bine cu „masele”, dar avem oarecari probleme cu „elitele”. Nu că ne-ar interesa foarte mult colaborarea lor, dar ar da bine, pentru imagine, cîteva voci „culturale” care să accepte, fie şi de formă, să ne pună în coşniţă două-trei vorbe bune.

2. Poate fi vorba de o decizie tactică: un semnal în plus că PSD, în forma lui actuală, încearcă să se departajeze de asocierea (nemeritată…) cu mentalitatea comunistă, pentru care intelectualii şi „personalităţile” aveau un rol secundar, în umbra „muncitorilor şi ţăranilor”, singuri reprezentanţi (numeric şi calitativ) ai „poporului”.

3. Poate fi vorba de pură retorică. Invocarea intelectualităţii, a „valorilor spirituale” sună, întotdeauna, bine într-un discurs cît de cît festiv. Ţine de ornamentica „de efect” a vorbirii. Că doar n-o să vorbim doar de „fabrici şi uzine”, de taxe şi investiţii, de pensii şi autostrăzi. „Băgăm” şi un damf de cultură, ceva „fin”, o piruetă abilă, care să arate că, în fond, suntem şi noi băieţi cu carte”, scrie Andrei Pleșu într-un articol pentru Adevărul.

Pentru PSD-iștii de bună credință Andrei Pleșu are și câteva sfaturi. Acesta le atrage atenția că, spre deosebire de Iliescu, care are un „complex” autentic al intelectualităţii, dar i-ar mai plătea să schimbe “idei” cu niscaiva “intelectuali”, Dragnea și-a mărturisit intenția spre un “ordin strict propagandistic”.

“Pe dl Dragnea nu-l cunosc. Dar intenţia lui mărturisită nu era de ordinul unei generale deschideri spre cultură, ci de un ordin strict propagandistic: să atragem, „în mijlocul nostru”, intelectuali care „să-şi aducă contribuţia”…„Chiar dacă ne critică” (Vechi reflex al gîndirii PCR: intelectualii e bine să fie „cu noi”; a-i accepta – pînă la un punct – şi pe cei „critici” e o concesie)”, spune scriitorul.

Revenind la ce am scris în primul paragraf, noțiunea de “intelectual” este destul de controversată.

“Intri în puşcărie infractor şi ieşi intelectual, autor de cărţi, cititor de filozofie şi istorie. Doctoratele se dau pe bandă rulantă, plagiatul e socotit un moft, simplă „armă politică” în mîinile „detractorilor”, diplomele livrate de Colegiul Naţional de Apărare şi de Academia Naţională de Informaţii au devenit „populare”. Îţi vine să întrebi: de ce mai aveţi nevoie de „intelectuali”? N-aveţi destui? Păi numai rafinatele minţi care „fac analize” subtile, seară de seară, la Antena 3 şi ar trebui să vă fie deajuns”, mai scrie fostul consilier prezidențial.

„Cînd s-au auzit minimale reacţii de partid faţă de bălăcărirea grobiană a diverşilor intelectuali care nu erau bine „orientaţi” politic? De ce s-ar îngrămădi intelectualii să caute cu lumînarea o solidarizare ideologică, sau măcar o tacla profitabilă cu de-alde Ponta, Palada, Codrin Ştefănescu, Maria Grapini, Pelican, Olguţa Vasilescu (deşi…), Marian Oprişan şi puzderie de mulţi alţii. Pînă şi un băiat „finuţ” ca Tăriceanu te face să roşeşti intelectualmente cînd vezi că nu poate folosi niciodată corect „care” şi „pe care”. Şi nici în celelalte culori ale spectrului politic lucrurile nu stau mai bine”, conchide Pleșu.