Uniunea Europeană a încheiat un nou contract cu Pfizer și BioNTech. Blocul comunitar va primi 300 de milioane de doze suplimentare din vaccinul anti-COVID
Uniunea Europeană a încheiat un nou contract cu Pfizer și BioNTech, pentru 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin anti-COVID, informează Reuters.
După cum a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru sursa citată mai sus, UE și-a dublat stocul de vaccinuri împotriva noului coronavirus, realizatea de compania germano-americană. Aceștia ar urma să furnizeze încă 300 de milioane de doze din serul anti-COVID.
Uniunea Europeană, un nou contract cu Pfizer pentru încă 300 de milioane de doze
În noiembrie 2020, UE a semnat un acord cu companiile Pfizer și BioNTech, pentru serul anti-COVID. Totodată, în luna ianuarie a acestui an, blocul comunitar a anunțat cu acord preliminar cu cele două companii, pentru alte 300 de milioane de doze.
„Comisia a aprobat astăzi noul contract”, a anunțat un purtător de cuvânt, pentru sursa citată mai sus.
În cadrul noului acord, statele UE au plasat deja comenzi de 200 de milioane de doze, urmând să fie livrate în cursul acestui an. Pentru restul de 100 de milioane de doze, există în continuare discuții cu privire la calendarul de livrare.
„Discuțiile cu Comisia Europeană sunt în curs”, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al comapniei Pfizer pentru Reuters. Pe de altă parte, sursa citată menționează faptul că un purtător de cuvânt al BioNTech a refuzat să comenteze.
Executivul UE a fost puternic criticat în ultimele câteva săptămâni după ce furnizorii de vaccinuri, inclusiv Pfizer, au anunțat întârzieri ale livării dozelor de vaccin, în primele luni ale acestui an.