Unica dorinţă a clasei politice e să se păruiască: Împărţeala doctrinară stânga/dreapta, buni/răi, occidentali/ruşi/chinezi nu valorează nimic în România

Unica dorinţă a clasei politice e să se păruiască: Împărţeala doctrinară stânga/dreapta, buni/răi, occidentali/ruşi/chinezi nu valorează nimic în România

Dacă facem abstracţie de lupta politică, de trâmbiţaşii şi suliţaşii ideologici care acoperă realitatea cu glazură, constatăm că, la noi, împărţeala doctrinară stânga/dreapta, buni/răi, occidentali/ruşi/chinezi nu contează.

Într-un articol publicat pe Adevărul.ro, Florin Iaru arată că, pentru politicieni,  teoriile de ieri devin opusul lor, iar aprecierile se transformă în critici.

“Mai ţineţi minte perioada 2010-2012, de strângere a curelei, de suprataxare şi de dat cu impozitu-n populaţie? Atunci au murit sute de mii de firmuliţe, bune, rele, mai breze sau mai hoaţe. O creştere a fiscalizării e de stânga. Chit că guvernul s-a intitulat de dreapta. Ce contează? Ideologii au strigat că aşa se însănătoşeşte statul. Zău? Să muriţi în chinuri? Păi, cum e să fii la dreapta şi să urmăreşti prosperitatea statului şi sărăcirea clasei de mijloc? Deontologii demonstrau cu mâna pe cruce că ăsta e viitorul. Asta îmi dă dreptul să constat că n-am avut nicio politică de dreapta, nici coerentă, nici incoerentă. Dimpotrivă, statul minimal s-a dat de trei ori peste cap, când a fost nevoie, şi a devenit o vacă bună de muls. De asta a pierdut PDL puterea, gloria şi încrederea populaţiei.

Bun, au venit ăştia noi, cu promisiunea-n proţap. Cu dreptatea până la capăt au intrat frumos, încolonaţi, la mititica sau în arest, ca nişte mieluşei nevinovaţi, fruntaşii partidului. Cu proiectul România au zgâriat ţara-n lung şi-n lat. Cu ce? Cu autostrăzi invizibile, frate. În fine, cel puţin pe hârtie, stăm bine. Exact în acest moment, guvernul de stânga (repet, de stânga) vine cu nişte aiuritoare măsuri liberale. Proiectul noului Cod Fiscal prevede, printre altele, reducerea, începând cu anul viitor, a TVA de la 24% la 20%, a nivelului TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe la 9%, reducerea accizelor la carburanţi şi alcool, eliminarea impozitului pe construcţiile speciale şi a impozitului de 16% pe veniturile din dividende, precum şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 14%. Liberalism pur şi dur. Închipuiţi-vă, că măsurile astea ar fi fost propuse de liberali. Vedeaţi ceva anormal în asta? Dar ce să creadă cetăţeanul intoxicat cu fleacuri de partid? Că e de bine sau de rău? Hai, să nu fim ipocriţi! Ţin să vă aduc aminte că, în 2004, cam aceeaşi Alianţă (pe atunci cu numele DA) propunea, ţineţi-vă bine, cota unică de impozitare. Cum comenta, atunci, PSD? Că guvernul se va prăbuşi din lipsă de bani, că va fi haos, iar ţara va colapsa. Cum comentează, azi, noii liberali? Exact ca pesediştii de ieri. Îţi vine să te iei cu mâinile de cap când vezi că unica dorinţă a clasei politice e să se păruiască. Vasăzică nişte măsuri liberale nu-s bune pentru că le promovează socialiştii. Da’ măsurile alea, sireacele, nu sunt bune în sine? Nu ăsta era crezul vostru politic?”, scrie Iaru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`