Ungaria a scos soldații la granița cu România!

Publicat: 19 05. 2022, 14:09
Actualizat: 19 05. 2022, 14:55
Foto: Facebook / Poliția de Frontieră

Autoritățile din Ungaria au trimis soldați la granița cu România, la punctul de trecere a frontierei din Vama Petea, din cauza aglomerației care risca să degenereze. Cozile de mașini care s-au format s-au întins pe zeci de kilometri.

Ungaria a trimis militari la punctul de trecere din Vama Petea

Potrivit Impact.ro, autoritățile au apelat la armată pentru a evita un conflict. Aglomerația a făcut ca șoferii care doreau să intre sau să iasă din țară să aștepte și o oră la coadă pentru a trece prin punctul de frontieră.

Șoferii din mașini au fost surprinși să îi vadă pe militarii înarmați în punctul de trecere a frontierei, însă se pare că strategia autorităților ungare a funcționat, pentru că spiritele s-au calmat, iar șoferii și-au recăpătat calmul și nu au mai claxonat.

Nu numai la punctul de trecere a frontierei în Ungaria a fost aglomerație miercuri. Punctele de trecere a frontierei din nordul țării, cele care fac legătura cu Ucraina, sunt aglomerate constant de la începutul războiului, iar ucrainenii care mai pot pleca din calea conflictului se îndreaptă către țările vecine.

Coloanele de mașini se întindeau și pe 2 kilometri, iar majoritatea mașinilor care așteptau să treacă granița erau tiruri.