UNESCO îl contrazice pe Mihai Tudose în legătură cu Roşia Montană
Anunțul lui Mihai Tudose de a retrage proiectul Roșia Montană de la UNESCO, a pus societatea civilă pe jar, iar primele proteste au avut deja loc în Piața Victoriei împotriva acestei idei.
„În ianuarie, toată zona respectivă a declarat-o arie protejată natural și a trimis hârtiile pe la UNESCO. În traducere, nu mai sapi o gropiță acolo nici să sapi după râme, că e arie protejată, lucru care probabil că va conta la acel arbitraj”, a spus prim-ministrul. Întrebat de reporter dacă acest lucru înseamnă că„România nu mai poate să exploateze zăcămintele”,Mihai Tudosea răspuns:„Cam aşa ceva”.
Conform Europa Fm, Mihai Tudose a lansat în spațiul oublic o serie de confuzii și de argumente fără acoperire. Roșia Montană nu este o „zonă protejată natural”, ci un sit arheologic din epoca romană, recunoscut ca atare. Așadar, este protejat din punct de vedere cultural, și, deși legea permite intervenții, condiționează întru evitarea distrugerii sau deteriorării lor. Tudose susține că, sub patrimoniul UNESCO, Roșia Montană ar deveni intangibilă. Cu toate acestea, un specialistde la Centrul pentru Patrimoniu Mondial al UNESCOîl contrazice.Alessandro Balsamoa explicatcănuse poate pune problema vreunei interdicţii de acest tip pentrusiturile culturale. În patrimoniul UNESCO există de altfel numeroase mine în care lucrările de exploatare au continuat, dar cu respectarea legislaţiei naţionale şi cu cât mai puţine riscuri pentru bunul de patrimoniu.
Comitetul UNESCO s-a poziţionat în ultimii ani în repetate rânduri împotriva activităţilor miniere, ca şi a exploatării de petrol şi gaze pe care le consideră incompatibile cu statutul de bun aflat în patronomiul mondial. Într-un raport din 2015,de exemplu, din 141 de bunuri de patrimoniu analizate, 18% erau afectate de exploatări. Exploatarea e însă permisă cât timp respectă în toate privinţele legislaţia naţională şi nu afectează monumentul istoric.
Includerea în patrimoniul UNESCO a unui monument istoric (decizie aşteptată anul viitor pentru situl de la Roşia Montană) echivalează cu o recunoaştere internaţională a statutului conferit deja pe plan naţional şi cu o vizibilitate la nivel mondial. Orice decizie luată de Guvern pentru un astfel de obiectiv este astfel adusă la cunoştinţa UNESCO şi poate fi criticată de Comitet.