Unde sunt principalele zone seismice din România. Explicațiile unui expert român în seismologie, profesor în Japonia

România este o țară cu risc seismologic ridicat, iar Vrancea este una dintre cele mai active zone seismice din Europa, care provoacă totodată printre cele mai puternice şi distructive cutremure.

Profesor și cercetător la universitățile UNAM (Mexic) și Kobe (Japonia), Marina Manea a vorbit despre principalele zone seismice din țara noastră.

De asemenea, aceasta a explicat și de ce un cutremur ca cel din Turcia a fost mai devastator decât cel care a avut în România în 1977, cu toate că au avut magnitudini asemănătoare, notează adevarul.ro.

Unde sunt principalele zone seismice din țară

Potrivit acesteia,  zona Vrancea e cea mai cunoscută, iar de aici se pare că a pornit și unda de șoc a cutremurului din 1977.

Există și alte zone seismice în România, dar de regulă aici au loc cutremure mici, care nu cauzează probleme serioase.

Alături de Vrancea, alte zone seismogene sunt Depresiunea Bârlad, Depresiunea Predobrogeană, falia Fierbinți-Intramoesică situată în partea centrală a zonei de sud a României, falia Peceneaga-Camena situată în Dobrogea și care se continuă în lungul Siretului, zona Făgăraș-Câmpulung, zona Danubiană, zonele Banat – Crișana – Maramureș, respectiv Depresiunea Transilvaniei la est de Munții Apuseni.

Cea mai cunoscută e de departe zona Vrancei

Cutremurele care au loc în această zonă se resimt în București, dar și în alte orașe din Sudul țării și Moldova.

Orașe precum Cluj, Oradea și Timișoara ar fi afectate de cutremurele care ar avea loc în Depresiunea Transilvaniei, respectiv Zonele Banat – Crișana, dar de regulă acestea sunt mai rare și de o intensitate scăzută.

De asemenea, potrivit datelor oficiale ale Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, în zona din Depresiunea Transilvaniei activitatea seismică e aproape de zero, motiv pentru care Alba Iulia, Cluj şi Oradea sunt cele mai sigure oraşe în caz de cutremur.

Cu toate că se poate vorbi de anumite vulnerabilități, Marina Manea susține că este dificil de stabilit ce orașe din România sunt cele mai expuse.

„Când vorbim de zone expuse vorbim nu numai strict din punctul de vedere al magnitudinii unui cutremur. Trebuie analizată și starea construcțiilor, densitatea populației. Orașele prin natura lor sunt mai expuse, iar orașele care sunt ridicate în zone în care terenul prin natura sa nu este consolidat, cum e cazul orașului Mexico City, construit pe fundul unui fost lac, sunt mai vulnerabile în caz de seism. În România nu aș putea spune care oraș este mai expus, interacțiunea între teren și fundația clădirilor fiind foarte importantă. O evaluare riguroasă este necesară în acest sens”, a declarat Marina Manea, pentru sursa citată.

Oamenii de știință sunt de părere că este aproape imposibil de stabilit când și unde vor avea loc următoarele cutremure devastatoare.

„În ceea ce privește așa-zisa periodicitate, registrul de înregistrări seismice este unul foarte limitat. Să nu uităm că localizarea cutremurelor cu metode științifice a început relativ recent. Abia după cel de-Al Doilea Război Mondial s-a început în mod sistematic și coerent la nivel mondial înregistrarea acestor evenimente. Această perioadă de timp este foarte mică pentru a putea face o statistică solidă a evenimentelor de mare magnitudine și a face eventual o estimare de producere în viitor”, explică Marina Manea.

La fel stau lucrurile și în cazul marelui cutremur despre care unii experți susțin că ar urma să se producă mai devreme sau mai târziu în România.

„Din păcate da, este inevitabilă producerea la un moment dat a unui cutremur de mare intensitate. Trăim pe o planetă vie și ca atare mișcarea plăcilor tectonice și cutremurele ca manifestare a acestor mișcări este un fenomen cât se poate de natural”, a declarat aceasta.

Ar produce mai puține victime și pagube materiale decât cel din 1977

„Față de 1977 cred că situația este diferită. De exemplu, deși mai există case foarte vechi, numărul acestora e mult mai mic decât în 1977 sau 1940. În plus, s-au adoptat noi coduri de construcție după cutremurul din 4 martie. În ce măsură acest lucru este respectat sau nu, nu am de unde să știu, dar în principiu trebuie să existe un sistem de control la calității în construcții.

Totuși, este bine de menționat aici că singura accelerogramă completă a cutremurului din 1977, a fost înregistrată la o stație din București (la INCERC – Institutul național de cercetare-dezvoltare în construcții, urbanism și dezvoltare teritorială durabilă urban) cu un echipament donat de japonezi. Această înregistrare a semnalat foarte clar faptul că spectrul de proiectare utilizat la acea vreme nu era corespunzător și ca atare a fost schimbat”, a mai spus Marina Manea.

Diferențele între cutremurul din Turcia și cel din 1977

„Cutremurul din Turcia a fost un eveniment destul de rar, însă să nu uităm că și Turcia se află la confluența a nu mai puțin de patru plăci tectonice. Cutremurul din 6 februarie s-a produs în vecinătatea unui punct triplu în care trei plăci tectonice vin în contact. Acest cutremur este diferit față de cel din 4 martie 1977 din România prin faptul că s-a produs la suprafață (focar la o adâncime de cca. 17 km), pe o falie crustală cu alunecare pe un plan de falie vertical.

În schimb, cutremurul din 1977 s-a produs în adâncime (focarul fiind situat la o adâncime de cca 95 de km). De asemenea, magnitudinea a fost diferită, un cutremur cu magnitudinea de 7,8 că cel din Turcia a eliberat o cantitate de energie de 4 ori mai mare decât un cutremur de 7,4 că cel din 1977.

Cutremurele mai adânci se resimt pe distanțe mai mari în comparație cu cutremurele de suprafață, iar acestea din urmă produc pagube foarte mari în zona epicentrală, adică deasupra focarului”, a încheiat experta.