Unde se ascunde principalul suspect în cazul crimei din București. Cine este acesta

Publicat: 05 06. 2023, 08:38
Foto simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

Au trecut două zile de când femeia de 35 de ani a fost găsită moartă într-un apartament din Sectorul 4 din București, iar polițiștii au în vizor și un suspect.

Bărbatul a părăsit țara

Principalul suspect este iubitul femeii care locuia cu ea în chirie. Este un bărbat mai în vârstă, iar polițiștii cred că a ieșit deja din țară. Potrivit surselor, crima ar fi avut loc în urmă cu mai mult timp, dar cadavrul a fost ținut în lada unui pat, transmite Antena 3. Cadavrul femeii de 35 de ani a fost găsit de proprietarul apartamentului.
Iubitul femeii l-a anunțat pe proprietar că urmează să plece în străinătate după Paște. Autoritățile au fost chemate de proprietar pentru că o vecină s-a plâns de miros.
Procurorii așteaptă analizele de la Serviciul de Medicină Legală pentru a elucida cazul.