Unde poți admira delfinii din Marea Neagră, de pe litoralul românesc
:format(webp):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2022/08/delfin.jpg)
Delfinii sunt atracția principală a mai multor turiști. Oamenii cumpără bilete în delfinariu ca să urmărească spectacole și să facă poze cu prestația mamiferelor. Foarte puțin știu că acestea ființe pot fi admirate chiar de pe țărm. Spectacolul din mare al delfinilor poate fi văzut în mai multe stațiuni de pe litoralul autohton.
De ce delfinii nu se apropie de oameni
„Turiștii pot vedea întotdeauna delfinii, mai ales în zona Constanței, zona Eforie, acolo unde se apropie destul de aproape de mal. Adică turiștii pot sta efectiv pe malul mării și îi pot admira la o distanță relativ aproape. Se mai pot admira și din sudul litoralului, aici mă refer în zona stațiunilor de la Olimp până la Vama Veche”, precizează biologul Costin Timofte, pentru wowbiz.
Potrivit expertului, delfinii sănătoși vor evita tot timpul contactul cu oamenii, însă cea mai mică distanță la care se vor apropia este de circa 15-20 de metri.
„Atunci când delfinii sunt în stare bună de sănătate și nu au nimic, ei evită orice interacțiune cu omul. Adică niciodată nu se vor apropia mai mult de 15 – 20 de metri de un om, când sunt ok din punct de vedere al sănătății.
În schimb, cum a fost cazul și celui din Mamaia, fiind epuizat nu a mai avut încotro, nu își putea coordona mișcările și în felul acesta s-a apropiat de oameni și implicit de mal”, a mai biologul pentru sursa citată.
Un virus letal atacă delfinii din Marea Neagră
Un virus afectează acum din ce în ce mai multe viețuitoare marine. Potrivit specialiștilor, afecțiunea nu se poate răspândi la oameni.
Mobilivirusul este un virus fatal care se răspândește rapid mai ales primăvara, în perioada de migrație a animalelor, informează Digi24.
Biologii marini anunță că unii dintre delfinii morți, aduși de valuri la mal, prezintă semnele unui virus mortal, care se transmite foarte ușor la mamiferele marine.
„Generează o boală, o viroză care practic, pe lângă infecția respiratorie acută poate genera și encefalită, practic sunt pusee de febră de înalt grad, peste 80% din cazuri prezintă aceste pusee și în același timp acest virus lovește și în sistemul imunitar”, a declarat Răzvan Popescu Mirceni, biolog marin.
Specialiștii trebuie să recolteze probe la scurt timp de la deces pentru a putea identifica virusul. Un laborator din Franța a confirmat până acum moartea a doi delfini din cauza acestui virus.