Unde plecăm de acasă în 2023? Iată topul orașelor care merită să fie vizitate în noul an
Lonely Planet, cel mai cunoscut ghid de călătorie din întreaga lume, a publicat destinațiile ideale din 2023, pe care orice călător ar fi bine să le aibă pe listă în noul an.
Lonely Planet a întocmit topul celor mai bune destinații de vacanță și, pentru prima dată în istorie, aduce un format diferit pentru agenda de destinații din 2023, împărțindu-le în cinci categorii: Culinar, Educație, Călătorie, Destindere și Conectare, conform CNN.
„Anul acesta, ne-am propus să încercăm ceva nou și am vrut de asemenea să transpunem felul în care i-am văzut pe turiști că își caută destinațiile, mai precis luând în considerare criterii precum călătoria în sine, dar și cele legate de experiență”, a declarat Nitya Chambers, editor executiv și vicepreședinte senior de conținut la Lonely Planet.
Selecția pentru anul viitor a început încă din luna aprilie și a fost întocmită cu ajutorul colaboratorilor care au nominalizat destinații pentru cele cinci categorii menționate.
Topul destinațiilor pentru 2023, categoria „Culinar”
- Umbria, Italia
Kuala Lumpur, Malaezia
Fukuoka, Japonia
Lima, Peru
Africa de Sud
Montevideo, Uruguay
Topul destinațiilor pentru 2023, categoria „Călătorie”
- Traseul Istanbul – Sofia
Noua Scoție, Canada
Bhutan
Zambia
Australia de Vest
Topul destinațiilor pentru 2023, categoria „Destindere”
- Halkidiki, Grecia
Jamaica
Dominica, țară insulară din Marea Caraibelor
Insulele Raja Ampat, Indonezia
Malta
Iordania
Topul destinațiilor pentru 2023, categoria „Conectare”
- Alaska
Albania
Accra, Ghana
Sydney, Australia
Guyana
Boise, SUA
Topul destinațiilor pentru 2023, categoria „Educație”
- Manchester
New Mexico, SUA
Dresda
El Salvador
Scoția de Sud
Marseille.