Unchiul liderului PSD, controversatul Marin Dragnea, care a condus represiunea studenților de la Timișoara din 1956, a participat la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului: Imaginea în care apare alături de Patriarhul Daniel a devenit virală (VIDEO)
Zeci de mii de pelerini au fost prezenți duminică la slujba de sfințire a Catedralei Mânturii Neamului. Ei au urmărit ceremonia de afară, pe ecranele amplasate în fața catedralei, în timp ce în interiorul acesteia au fost primiți aproximativ 2.000 de invitați. Printre aceștia s-a numărat și generalul Marin Dragnea, în vârstă de 96 de ani, nimeni altul decât unchiul liderului PSD, Liviu Dragnea.
Un personaj controversat, Marin Dragnea a fost fotografiat la slujba de duminică în timp ce îi strângea mâna Patriarhului Daniel, iar imaginea cu cei doi a devenit virală.
”Sunt un supraviețuitor al celui de-al Doilea Război Mondial. La 19 ani, luptam la Stalingrad pentru România Mare cu Armata Română. Ce m-a adus la 96 de ani la această catedrală? Să cinstim 24.000 de ofițeri ai Armatei Române au căzut la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial și în est, și în vest, 17.000 de tineri subofițeri și 800.000 de militari, de la soldat la sergent. M-am străduit să vin să asist la această minunată inițiativă a Patriarhiei. Credem în biserica creștină, biserica ne-a ajutat, credința în Dumnezeu”, a declarat Marin Dragnea, pentru Trinitas.
După ce mai multe surse de presă au vorbit despre legătura de rudenie dintre șeful PSD și Marin Dragnea, Liviu Dragnea a confirmat pentru România Liberă că generalul este unchiul său.
Marin Dragnea a fost înaintat de la gradul de colonel la cel de general ca recompensă pentru că a condus represiunea studenților de la Timișoara din 1956, în urma căreia sute de tineri au fost arestați, iar mulți dintre ei au fost condamnați la închisoare. El a fost comandatul Corpului 38 de Armată și al Garnizoanei Timișoara.
”Cu alte cuvinte, un KGB-ist, securist și unealtă de represiune a regimului totalitar participă la sfințirea Catedralei și la pomenirea martirilor neamului românesc, ca orice călău care se respectă!”, a comentat Monica Nistorescu pe Facebook.
Unchiul lui Dragnea a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind luat prizonier de ruși. Marin Dragnea s-a întors în România în 1944, împreună cu Divizia „Tudor Vladimirescu”, o unitate care contribuit în mod esențial la introducerea stalinismului în țară, potrivit jurnalistului Sabin Orcan.
Ulterior acesta a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul Armatei.
Marin Dragnea a primit de două ori decorații din partea Federației Ruse, în 2015, decretele fiind semnate de președintele Vladimir Putin.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.