Un veteran de război din Teleorman, în vârstă de 91 de ani, a fost salvat dintr-un incendiu de un jandarm aflat în drum spre muncă.
Jandarmul era în drum spre serviciu când a observat un incendiu la o casă, a intrat şi l-a găsit bărbatul într-una din camere, reuşind să îl salveze.
Evenimentul s-a petrecut joi dimineață, în jurul orei 5. Jandarmul se pregătea să plece spre serviciu când a observat cum din acoperișul casei vecine ieșeau flăcări și fum, scrie Inspectoratul de Jandarmi Județean, pe Facebook.
„Știind că în casă locuiește un bătrân, veteran de război în vârstă de 91 de ani, a fugit imediat spre locul incendiului. A rupt poarta de la intrare și a reușit să ajungă în curte. Casa era în flăcări. Neștiind în ce cameră se află vecinul, Emil a început să verifice toate intrările. Între timp a sunat la 112 pentru a cere sprijin. Una dintre vecine, care venise să ajute, l-a îndrumat pe colegul nostru spre locul unde se afla bătrânul”, potrivit sursei.
Când a ajuns la casa bătânului, ușa și tavanul holului erau în flăcări.
„Emil a fost nevoit să treacă prin foc pentru a ajunge la veteran. L-a găsit în camera lui dormind. Nu știa ce se întâmplă. Emil a trebuit să îl ia pe brațe, întrucât bătrânul era cu grave probleme de sănătate și nu se putea deplasa. Pentru a ieși afară, a trebuit să treacă din nou prin foc, ținându-l în brațe pe domnul Gheorghe. După ce au reușit să ajungă la un loc sigur, l-a lăsat în grija unei vecine”, conform sursei citate.
Incendiul s-a extins cu rapiditate și la casele vecine.
„Incendiul cuprinsese întreaga locuință, iar flăcările începuseră să se extindă la casele vecine. Emil a mers la casele din apropiere pentru a alarma vecinii care se aflau în pericol. Colegul nostru a rămas la fața locului până la sosirea pompierilor și a ajutat la transportul bătrânului către ambulanță. Veteranul era în siguranță”, a scris IJJ, pe Facebook.
„Dacă aș fi întârziat câteva minute, nu l-aș mai fi putut salva pe domnul Gheorghe. Îl știu de când eram copil. El a fost prietenul și fostul camarad de război al bunicului meu”, a declarat, ulterior, jandarmul.