Un turist american s-a ales cu o amendă uriașă pentru că a mâncat înghețată pe treptele unei fântâni din Roma

Un turist american s-a ales cu o amendă uriașă pentru că a mâncat înghețată pe treptele unei fântâni din Roma
Foto: Pixabay

Un turist american a fost amendat cu 450 de euro pentru că a încălcat una dintre așa-numitele reguli de „decor urban” din Roma, mâncând o înghețată pe treptele unei fântâni.

Bărbatul de 55 de ani, care avea și o bere în mână, a fost sancționat de poliție la primele ore ale zilei de sâmbătă la Fontana dei Catecumeni, aflată într-o piață mică din cartierul Monti, potrivit The Guardian.

Fântâna a fost construită de Battista Rusconi în 1589. Aceasta este un loc popular în jurul căruia oamenii se adună noaptea și stau pe trepte, motiv pentru care a fost închisă vineri.

Bărbatul nu a știut că era pe cale să comită o infracțiune atunci când s-a așezat în jurul orei 01.00 dimineața, deoarece banda a fost îndepărtată. Potrivit cotidianului La Repubblica, turistul american nu s-a mișcat atunci când a fost avertizat de poliție, așa că că a fost amendat.

Iterdicția a fost introdusă în 2017, împreună cu alte obiceiuri locale

Bărbatul a declarat că nu știa că încalcă interdicția de a mânca, bea și sta la fântânile din Roma, parte a unei serii de reguli introduse de primarul de atunci, Virginia Raggi, în 2017, în încercarea de a restabili decorul în „Cetatea Eternă”.

Regula este printre cele actualizate, din legislația elaborată pentru prima dată în 1946, care includea interdicția de a trage valize cu rotile și cărucioare pe scările istorice, de a umbla cu pieptul gol, de a înota în fântâni și de a merge în pub-uri.

De asemenea, a fost interzis și obiceiul de a întinde rufele la uscat între clădiri vecine. Din 2018, oamenilor li s-a interzis să stea pe Treptele Spaniole.

Un turist american a fost amendat în iunie pentru că a a aruncat un scuter electric în josul sitului de patrimoniu mondial UNESCO, provocând, se pare, pagube de 25.000 de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:21 - Tudose s-a întâlnit cu Hrebenciuc la un restaurant de lângă sediul PSD / Becali declarase că Hrebenciuc l-a rugat să-l ajute pe Simion să ajungă în finala prezidențială (VIDEO)
17:58 - Bărbat arestat după ce și-a bătut și și-a umilit soția și copiii. Pe fiica sa vitregă ar fi agresat-o chiar și sexual
17:49 - Alexandru Kocsis (FD): A înțeles cineva ceva din matematica lui Ciolacu? / Sincer, n-am crezut asta cu Hrebenciuc până am văzut bâlbâielile lui Ciolacu și starea asta de nervozitate (VIDEO)
17:49 - 64% dintre angajații Boeing aflați în grevă resping oferta de creștere a salariului cu 35%. Compania pierde 100 de milioane pe zi, din cauza grevei
17:47 - Primele imagini cu CRBL, după intervenția estetică pe care și-a făcut-o. Cum arată acum artistul: „Sper ca recuperarea să fie ușoară” (FOTO)
17:44 - Guvernul Italiei, criticat după ce i-a glorificat pe soldații dictatorului fascist Benito Mussolini
17:32 - Bogdan Matei (PSD): Dacă mă uit la structura lui, îmi doresc ca Simion să nu fie pus în discuții pentru turul 2 sau, Doamne ferește, să câștige un astfel de personaj alegerile prezidențiale în România (VIDEO)
17:18 - Un adolescent s-a sinucis după ce s-a îndrăgostit de un chatbot AI inspirat din Game of Thrones, spune mama lui. Își dădeau mesaje de dragoste și cu conținut sexual
17:11 - Tânăr de 26 de ani, ucis în parcarea unui mall din Constanța. Trei suspecți au fost prinși
17:09 - Turcia a lansat atacuri aeriene în Siria și Irak după atacul de la sediul companiei naționale aerospațiale turce de lângă Ankara