Un TIR încărcat cu sodă caustică solidă a luat foc pe DN 1B, în Buzău

Publicat: 25 01. 2017, 19:00

Un TIR încărcat cu 22 de tone de sodă caustică solidă a luat foc pe DN 1B, în localitatea Săhăteni din judeţul Buzău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, două echipaje de la ISU Prahova şi unul de la ISU Buzău intervin, miercuri seară, pentru stingerea unui incendiu şi asigurarea zonei pe DN 1B, în dreptul localităţii Săhăteni din judeţul Buzău, unde un autotren încărcat cu 22 de tone de sodă caustică solidă a luat foc, scrie news.ro.

Incendiul, care a izbucnit la cauciucurile TIR-ului, a fost localizat, iar din încărcătura autotrenului s-a scurs pe asfalt o cantitate mică de sodă.

Pompierii asigură un covor de spumă şi perimetrul de protecţie în zonă, a precizat Vasiloae.