Un accident grav s-a produs, miercuri, într-o localitate din Olt, unde un TIR care transporta porci s-a răsturnat. Momentan, se lucrează pentru ridicarea autocamionului.
Accidentul a avut loc în jurul orei 05.00, în comunca Brebeni, pe DJ 546. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din municipiul Slatina și au constat că un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 53 de ani, era răsturnat, informează Adevărul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Acesta a suferit răni în urma accidentului și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru a primi îngrijiri medicale.
Autovehicului transporta în jur de 170 de porci, iar zeci de animale au murit. Peste 100 de porci au scăpat cu viață și au fost preluați de un alt autocamion pentru a-i duce la destinație.
Polițiștii continuă cercetările pentru a afla circumstanțele în care s-a produs accidentul și vor dispune măsurile legale.