Un TIR încărcat cu apă minerală s-a RĂSTURNAT în Prahova. Șoferul, preluat de SMURD
Un TIR încărcat cu apă minerală s-a răsturnat, joi după amiază, în județul Prahova, după ce șoferul a încercat să facă o depășire periculoasă.
Accidentul a avut loc în localitatea Vălenii de Munte.
Totul s-a produs din cauza depășirii făcută de șofer, autotrenul intrând în balans și răsturnându-se.
În urma accidentului șoferul a rămas încarcerat și a fost rănit, acesta fiind preluat de un elicopter SMURD potrivit declarațiilor oferite de Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, informează News.