Un tânăr din Sibiu a fost împușcat în picior cu un pistol cu bile, în urma unei altercații

Publicat: 22 08. 2011, 10:13
Foto: bzi.ro

Un tânăr de 16 ani din Mediaș, Sibiu, a fost împușcat în picior, duminică noapte, cu un pistol cu bile de cauciuc, după ce a intrat alături de alte două persoane în curtea unui localnic cu intenția de a-l agresa, informează Mediafax. Băiatul a fost rănit la coapsă și transportat la spital.

“Trei persoane, printre care și adolescentul de 16 ani, au pătruns, în noaptea de duminică spre luni, în curtea unui bărbat din Mediaș cu intenția clară de a-l agresa. Se pare că bărbatul în curtea căruia au intrat și una dintre celelalte trei persoane au avut un schimb dur de replici în stradă cu puțin timp înainte, când bărbatul s-a întors acasă și încerca să intre cu mașina în curte. Când cei trei au intrat peste el în curte, bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a luat un pistol cu bile de cauciuc și a tras trei focuri de armă”, a declarat un corespondent al sursei precizate.

În prezent, tânărul de 16 ani se află în afara oricărui pericol, starea de sănătate este stabilă.

Proprietarul care a tras cu arma este cercetat penal, în stare de libertate, pentru loviri și alte violențe. Pentru că a suferit câteva leziuni în urma conflictului, acesta va depune plângere pentru violare de domiciliu și agresiune.

Un tânăr a fost împușcat în picior cu un pistol cu bile

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />