Dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor, a declarat că un tânăr din Oradea a venit Unitatea de Primi Urgențe de 64 de ori din noiembrie și până acum. Fiind depenent de droguri, el se temea că a făcut infarct și se supăra că medicii nu-i făceau toate analizele pe care le găsea el pe Google. Medicul a precizat că la Urgențe sunt primiți toți pacienții, dar unii ar trebui să înțeleagă faptul că trebuie să se adreseze medicilor specialiști pentru a-și rezolva cu adevărat problemele.
„Un tânăr din Oradea care a revenit în UPU din noiembrie de 64 de ori. A fost până la începutul anului acesta pentru că ştie că după consumul de cocaină riscul să dezvolte infarct miocardic este mare. Şi atunci revine ca să verifice dacă nu cumva a făcut infarct miocardic.
E electrocardiograma care este suverană, îi facem pentru că nu vrem să păţească ca în fabula cu Petrică şi Lupul, îi spunem că nu are infarct dar el este nemulţumit pentru că nu îi facem acele analize suplimentare pe care el ar vrea să i le facem şi pe care le identifică pe Google, crede că acelea îl exonerează de infarctul miocardic”, a declarat şeful UPU-SMURD Bihor, pentru News.ro.
Dr. Hadrian Borcea a insistat că unii pacienți trebuie să se adreseze medicilor specialiști pentru a-și trata problemele de sănătate: „Nu aş putea să spun că nu ar trebui să ajungă în urgenţă, noi suntem ca un fel de triaj al sistemului sanitar acum, vin la noi şi noi trebuie să le spunem care e soluţia, dar aici ar trebui să existe un compromis, odată pacienţii să înţeleagă, că e mai bine să meargă la diabetolog, la neurochirurg, decât să revină de 100 de ori în UPU, să înţeleagă că asta e soluţia pentru el, şi nu să genereze agresivitate sau supărare, pe de o parte. Pe partea sistemului trebuie să existe mecanismul care să îi preia pe aceşti pacienţi”.