Un tânăr din Iași a căzut de la etajul opt, după un conflict cu iubita sa

Un tânăr din Iași a căzut de la etajul opt, după un conflict cu iubita sa
Sursa Foto: Hepta

Un bărbat de 29 de ani a fost rănit grav, luni, 2 decembrie, după ce a căzut de la etajul opt al unui bloc din municipiul Iaşi. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă. Potrivit vecinilor, bărbatul s-ar fi aruncat de la etaj, după o ceartă cu iubita sa.

Tânărul ieșean s-ar fi aruncat de la etajul opt

Victima de 29 de ani a căzut într-un gard de lângă imobil, fiind străpuns de o ţeavă a acestuia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului, inclusiv o ambulanță de terapie intensivă mobilă (TIM), dotată cu medic, și o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare, pregătită să acorde primul ajutor, scrie Ziarul de Iași.

„Victima a fost extrasă dintr-o ţeavă şi predată echipajului medical sosit la faţa solicitării”, au precizat reprezentanţii ISU Iaşi. Ulterior, victima a fost transportată la un spital din Iaşi.

Incidentul a avut loc în zona unui complex imobiliar din cartierul ieşean Tătăraşi. Vecinii au spus că bărbatul s-ar fi certat cu iubita sa, cu care locuia.

În urma confictului, acesta s-ar fi aruncat de la etajul opt. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii ieşeni vor efectua cercetări în acest caz pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:00 - Mesajul postat de Dan Negru după alegerile parlamentare. Ce comparație a făcut între prezent și primii ani de după comunism
21:59 - Gică Hagi, mesaj emoționant după moartea lui Duckadam: „Am pierdut un coleg care ne-a oferit tuturor speranța că putem fi cei mai buni. Mulțumim, Helmut, pentru toate momentele frumoase!” (FOTO)
21:58 - Cristina Prună (USR): Pare că instituțiile statului, în perioada aceasta, n-au mai acționat într-o logică, care să fie în beneficiul românilor. Deciziile acestea nu sunt unele care să apere democrația (VIDEO)
21:55 - Trafic blocat pe DN 1C, în judeţul Cluj, după un accident rutier foarte grav: Doi bărbaţi au murit
21:34 - Alexandru Kocsis (FD): Eu am confirmare de la primari PSD din județul Dolj că au dat voturi către George Simion și Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor (VIDEO)
21:33 - Rednic, vizibil afectat și cu lacrimi în ochi, după moartea lui Helmut Duckadam: „A zis că vine…”
21:24 - Un român și o ucraineancă, arestați după ce ar fi dezmembrat mai multe mașini din parcările din Italia. Care era planul celor doi
21:19 - Cu cine va forma PSD o alianță? Bodog: Prima discuție o vom avea cu PNL. Cunosc foarte mulți lideri din PNL care își doresc ca prima discuție să fie între cele două partide care au asigurat stabilitatea în România (VIDEO)
21:08 - Șoferul român de TIR care a ucis un coleg polonez, într-un accident în Belgia: „Aș vrea să fi fost în locul lui”
21:02 - Drulă: Avem în față o luptă epocală pentru România între Elena Lasconi, un candidat proeuropean, prodemocrație, și un candidat al întunericului, pro-Kremlin, pro-Rusia (VIDEO)