Un tânăr de 22 de ani a murit înecat, la Vama Veche. Patru persoane au fost salvate din mare
Un turist de 22 de ani a murit înecat, duminică, la Vama Veche, în timp ce alte patru persoane au fost salvate din mare, au anunțat autoritățile, potrivit Agerpres.
Un tânăr a murit înecat, duminică, la Vama Veche
La Vama Veche au fost scoase din mare cinci persoane aflate în pericol de înec, iar una dintre ele era inconștientă, în stop cardio-respirator, a precizat Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.
Victima, un tânăr de 22 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, fiind declarat decesul.
Celelalte patru persoane scoase din mare nu au avut nevoie de îngrijri medicale în urma incidentului.
Au fost trimise la fața locului două echipaje de la SAJ, elicopterul și un echipaj de la SMURD.