Un tânăr de 21 de ani fără carnet de conducere a intrat cu mașina într-un gard, în Timiș. A fugit de la locul faptei în mașina unui alt individ fără permis

Un tânăr de 21 de ani fără carnet de conducere a intrat cu mașina într-un gard, în Timiș. A fugit de la locul faptei în mașina unui alt individ fără permis
Sursă foto: Pixabay

Un tânăr de doar 21 de ani, fără permis de conducere, a intrat cu mașina într-un gard din Timiș. Potrivit camerelor de supraveghere care au surprins tot incidentul, acesta a fugit de la locul faptei.

Ce au descoperit polițiștii

În jurul orei 06:25, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil situat pe strada Principală din localitatea Tomnatic, conform observatornews.ro.

La fața locului, poliţiştii au constatat daunele, însă șoferul care a provocat accidentul nu a mai fost găsit la fața locului. Acesta s-a urcat în autoturismul care circula în spatele lui.

Oamenii legii l-au depistat rapid pe tânărul care a lovit gardul, în vârstă de 21 de ani, iar spre surprinderea lor, nici șoferul în a cărui mașină s-a urcat și care mergea în spatele său, nu avea carnet.

Cei doi șoferi s-au ales cu dosar penal

Polițiștii au descoperit că tânărul nu avea carnet de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise.

Autoritățile au identificat și celălalt șofer, fiind vorba despre un alt tânăr de 21 de ani, tot fără permis de conducere. În ambele cazuri, oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii situației și au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`