Un tânăr care nu-şi poate folosi mâinile şi picioarele a terminat Dreptul cu 10 la licență: „Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu. Unii profesori au fost de acord să susţin examenele oral. Alţii, nu”
Carol, un tânăr de 23 de ani din Deva, a terminat Facultatea de Drept din Sibiu cu 10 la licență, deși nu-şi poate folosi mâinile şi picioarele, iar acum se gândește să dea și la masterat.
Povestea lui Carol
„Numele lui este cel mai lung cuvânt pe care l-a scris vreodată şi fără ajutorul cuiva, n-ar putea merge decât de-a buşilea”, au scris reprezentanții Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Deva pe Facebook.
Carol s-a născut prematur, iar medicii le-au spus părinţilor să se pregătească pentru „ce-i mai rău”.
„Cinci ani, n-am fost înregistrat ca persoană cu dizabilităţi. Părinţii mei au refuzat categoric, sperând să fiu doar un copil care se dezvoltă mai greu”, a spus tânărul.
El a povestit apoi cum i-a fost la grădiniță: „Toţi copiii puteau alerga, iar eu – nu. Atunci am văzut diferenţa. Mai ales când colegii au început să mă evite, iar unii fugeau de-a dreptul, după ce li s-a spus acasă că aş putea fi contagios. N-a fost uşor să înţeleg ce se petrece în jurul meu. Dar cu timpul, m-am obişnuit. Când trăieşti într-o lume care arată altfel decât tine, înveţi să ignori răutăţile”.
Însă la grădiniță a învăţat să mănânce singur: „Educatoarea mi-a spus franc: Ori mănânci singur, ori mori de foame!””.
Carol a învăţat la Colegiul Naţional Decebal din Deva, la clasele cu predare în limba germană maternă și a avut o viață la fel ca restul colegilor, cu prieteni, călătorii, majorat și petreceri. În paralel, a mers zilnic la exerciţiile de recuperare.
Cum a făcut Carol facultatea
Tânărul a povestit și cum i-a fost la facultate: „Cei mai mulţi dintre colegi interacţionau pentru prima dată cu o persoană cu dizabilităţi. La fel şi profesorii. Erau surprinşi că răspundeam la seminarii sau că-mi alegeam anumite cursuri opţionale. Până într-o zi, când profesorul de Retorică ne-a propus să susţinem un discurs. M-am oferit eu. Le-am vorbit colegilor despre persoanele cu dizabilităţi şi despre curajul de a accepta ceea ce nu poţi schimba. Am vorbit despre puterea de-a ne respecta şi de-a ne iubi aşa cum suntem. La final, toată clasa plângea – inclusiv profesorul”
Pentru că nu-și poate folosi mâinile, Carol a fost ajutat de mama sa să-și susțină examenele scrise: „A fost unul dintre motivele pentru care mergeam la şcoală cu mama. Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu. Unii profesori au fost de acord să susţin examenele oral. Alţii, nu. Atunci, mă aşezam cu mama în ultima bancă – să-i pot dicta ce învăţasem, iar ea să scrie”
„Din păcate, corpul meu nu s-a împrietenit cu tratamentele. Dar mi-am propus să continui exerciţiile de recuperare. Vreau să fac tot ce pot ca să mă desprind de părinţi. De 23 de ani, n-am făcut un pas fără ei. La urma urmei, toţi avem dreptul la o viaţă normală – şi eu, şi ei. Le sunt recunoscător că m-au susţinut în fiecare zi – la propriu şi la figurat. Poate că de-asta am şi ales să fac o facultate de Drept. Ca să dau o şansă şi altor copii sau tineri cu dizabilităţi, ai căror părinţi nu-i pot ajuta, să lupte pentru drepturile lor sau – şi mai grav – îi abandonează”, a mai spus Carol.