Un tânăr amenință că se aruncă de pe podul de la Brăila. Este prima tentativă de sinucidere după inaugurarea proiectului (VIDEO)

Publicat: 23 08. 2023, 16:28
Actualizat: 23 08. 2023, 16:37
captură video Facebook / debraila.ro

Un tânăr în vârstă de 21 de ani amenință că se aruncă de pe podul de la Brăila, iar negociatorul de la Inspectoratul de Poliție Județean încearcă să îl convingă să nu recurgă la acest gest, anunță Debraila.ro.

Tentativă de sinucidere pe podul de la Brăila

Este prima tentativă de sinucidere după inaugurarea podului suspendat peste Dunăre. Mult-așteptatul proiect a fost dat în circulație în prima parte a lunii iulie și leagă municipiul Brăila de satul Smârdan din județul Tulcea.

La fața locului au fost mobilizați mai mulți reprezentanți ai autorităților, inclusiv negociatorul de la IPJ Brăila. Totodată, acolo s-au deplasat jandarmi, polițiști, pompieri, dar și o ambulanță. În plus, sub pod sunt două ambarcațiuni pregătite și ele să intervină.

Potrivit Debraila.ro, tânărul respectiv a sunat la serviciul unic de urgență 112 pentru a anunța că intenționează să se arunce de pe pod. În jurul orei 16 era pe marginea podului, sprijinit de balustradă, și discuta cu negociatorul IPJ.

Pietonii nu au voie să circule pe pod.