Un stâlp a fost lăsat în mijlocul unei șosele proaspăt asfaltate din Arad. Autoritățile locale nu au avut timp să-l mute
Un drum județean din Arad a căpătat o cu totul altă față după ce a fost asfaltat. Nota de unicitate nu i-o dă însă asfaltul proaspăt, ci un stâlp de electricitate din mijlocul șoselei.
Situația a ajuns să fie arate astfel după ce autoritățile au luat decizia de a lărgi șoseaua, din cauza unei curbe extrem de periculoase. Totul a decurs conform planului, iar întregul proces de asfaltare s-a întâmplat în jurul stâlpului. Termenul legal în care va fi mutat stâlpul este de 628 de zile, potrivit Antena 3.
Mutarea stâlpului ar fi determinat pierderea finanțării pentru asfaltarea drumului
Pentru asfaltarea a 5,4 kilometri din șoseaua care leagă orașul Sântana de Comlăuş au fost investite 32 de milioane de lei, prin proiectul Anghel Saligny. Autoritățile locale au vrut să lărgească șoseaua, însă toate lucrările s-au făcut pe lângă stâlp.
„Drumul s-a lărgit cu trei metri și stâlpul a intrat în cadru. Știam că o să fie în mijlocul șoselei dar am sperat că se va mișcă mai rapid. În fișa de coexistență s-au menționat 628 de zile pentru relocare. Dacă facem un calcul, anul viitor. Până atunci se va circula pe drumul îngustat.”, spune Dinorel Muscă viceprimarul din Sântana.
Mutarea stâlpului ar fi dus la amânarea asfaltării, iar amânarea asfaltării ar fi dus la pierderea finanțării.
De altfel, pe traseul care urmează să fie asfaltat, mai sunt alți cinci stâlpi de electricitate care ar trebui mutați. Situația actuală a stâlpului din mijlocul șoselei s-ar putea, ca în cele din urmă, să nu fie singura.