Un sri-lankez și-a pierdut în Arad portofelul cu… droguri
Situație incredibilă în Arad. O faptă bună prin care un cetățean arădean a returnat un portofel găsit pe stradă s-a transformat într-o problemă pentru deținător. Acesta avea, pe lângă actele de identitate, și un… pachețel cu droguri.
Arad: Portofel cu droguri, găsit pe stradă
„Un echipaj auto aflat în patrulare prin zonă a constatat că, în afara actelor de identitate ale prezumatului posesor, cetățean străin, unul dintre compartimente conținea un pachet învelit în folie de aluminiu ce părea suspect.
Alături de arădeanul I.V., care anunțase găsirea portofelului, se afla un cetățean srilankez care se declara prieten al deținătorului de drept și încerca să-l convingă pe găsitor să-i predea obiectul respectiv. În pofida insistențelor sale, polițiștii locali au solicitat venirea deținătorului legal al portofelului pe care, la sosire, l-au chestionat cu privire la conținutul pliculețului”, a transmis Poliția Locală Arad.
Polițiștii și-au dat seama din comportamentul bărbatului că ceva nu e în regulă: „Reacția de panică a lui B.V.M.P.G. și afirmațiile sale precipitate referitoare la conținutul pliculețului ce ar aparține unui alt compatriot au determinat solicitarea intervenției colegilor din Poliția Română (ce are competența legală asupra drogurilor de mare risc). Sosit rapid la fața locului, un echipaj al MAI a preluat atât obiectele, cât și persoanele implicate în odiseea portofelului pierdut”.
Poliția Română continuă cercetările.