Un spital din Covasna permite vizitarea pacienţilor cu COVID-19, în condiții speciale de protecție

Un spital din Covasna permite vizitarea pacienţilor cu COVID-19, în condiții speciale de protecție

Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „dr. Benedek Geza” din Covasna vor permite ca pacienții infectați cu COVID-19 să poată primi vizite, în condiţii de siguranţă, cu programare prealabilă. Fiecare pacient va putea primi un singur vizitator, iar timpul va fi stabilit în funcţie de starea fiecărui pacient. Vizitatorii vor fi echipaţi cu combinezoane de protecţie:

„Vizitele se vor putea face doar cu programare prealabilă, zilnic, după orele 15, iar vizitatorii vor fi echipaţi cu combinezoane de protecţie şi vom lua măsuri să nu se intersecteze cu alţi vizitatori. (…) Astfel vor putea vedea şi cum se lucrează îmbrăcat în combinezon, cum sunt trataţi pacienţii în spitalul nostru, să vadă că facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i face bine. (…) Fiecare pacient va putea primi un singur vizitator, iar timpul va fi stabilit în funcţie de starea fiecărui pacient, de la caz la caz, pentru că vrem să fie cât mai bine pentru toată lumea”, a declarat Monica Sporea, managerul unității, potrivit Agerpres.

Acesta a mai spus că unitatea medicală pe care o conduce a devenit spital suport COVID în luna august a anului trecut, iar, în medie, aici sunt trataţi zilnic 50-60 de pacienţi depistaţi pozitiv.

Şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a anunţat, săptămâna trecută, că a stabilit un regulament pe baza căruia va permite vizitarea bolnavilor de COVID-19 aflaţi în stare critică.

Accesul rudelor sau aparţinătorilor se va putea face doar cu programare prealabilă, doar în zilele lucrătoare, în intervalul orar 13,30-14,30, iar fiecare pacient va putea fi vizitat pe perioada internării doar o singură dată, de o singură persoană, timp de 15 minute.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`