Autoritățile au gestionat o situație dificilă într-o intersecție din Pitești. Polițiștii de la rutieră au oprit miercuri dimineața o mașină în trafic, după ce au observat că șoferul conducea haotic.
Când oamenii legii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, șoferul a oprit, însă s-a încuiat înăuntru. În autovehicul mai era un pasager, tatâl șoferului în vârstă de 80 de ani, care a coborât și a încercat să îl convingă să se predea, însă încercările sale au fost în zadar, conform Știrile ProTv.
Într-un final, polițiștii l-au dat jos cu forța pe șofer și l-au târât până la mașina de intervenție. Bărbatul nu se putea ține pe picioare, iar agenții de poliție au declarat că acesta mirosea puternic a alcool. Șoferul a refuzat atât verificarea cu etilotestul, cât și probele biologice. A fost dus la secția de poliție și urmează să fie audiat.