Un șofer de TIR din Arad este cercetat de autorități. Ce au găsit polițiștii în vehicul

Publicat: 29 08. 2024, 22:24
Sursa foto: Captură Video

Un român care transporta pal în Italia, a fost descoperit de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să treacă ilegal granița cinci migranți din Sri Lanka. Aceștia au fost prinși la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, fiind ascunși în mjlocul de transport.

Migranții erau ascunși într-un loc special în TIR

Șoferul, de origine român, transporta pal în Italia, conform documentelor de însoțire a mărfii. Totuși, acesta îi ajutase pe cinci migranți, care erau ascunși într-un loc special în TIR, să treacă ilegal granița, potrivit Știrile ProTv. 

„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, într-un locaş special amenajat (perete dublu), cinci cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 31 şi 48 de ani, intraţi legal în România”, a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.

Șoferul este cercetat de polițiști

Şoferul român este cercetat pentru trafic de migranţi, iar străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.