Un șofer de TIR a lovit intenționat un bărbat care îi oprea să intre în Portul Agigea. Era beat și drogat
Un șofer de TIR a lovit intenționat un bărbat care s-a poziționat în fața camionului și nu îl lăsa să intre în Portul Agigea.
Șoferul era beat și posibil drogat
Cei doi ar fi avut un conflict, iar bărbat s-a pus în fața TIR-ului pentru a nu lăsa șoferul să intre în port, dar șoferul a trecut peste el intenționat. După ce a produs accidentul, acesta a părăsit locul faptei, dar a fost prins în scurt timp, pe DN39, în apropiere de Eforie, informează observatornews.
Șoferul a fost testat cu alcool test, rezultând o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu drugtestul a reieșit suspiciunea prezenței unor substanțe psihoactive. Bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice pentru a se stabili cu exactitate consumul substanțelor interzise.
Bărbatul a fost reținut preventiv pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. El va fi prezentat magistraților care vor stabili o măsură preventivă.