Incident neașteptat în traficul din Brașov, în noaptea de Anul Nou. Un șofer s-a ales cu dosar penal după ce, aflat în stare de ebrietate, a dormit la semafor, cu motorul pornit.
Acesta a petrecut în noaptea de Revelion și s-a urcat băut la volan. Nu a ajuns însă prea departe pentru că a adormit la semafor.
La ora 6.45, la semaforul situat pe bulevardul Saturn din orașul Brașov, polițiștii l-au găsit pe bărbat dormind, staționând la semafor și fără nicio reacție la zgomotele provocate de ceilalți participanți la trafic.
Polițiștii din Brașov anunță că fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii au identificat șoferul ca fiind un bărbat, în vârstă de 36 ani, iar din primele cercetări au stabilit faptul că acesta adormise la volan în timp ce aștepta la semafor.
”Procedându-se la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,53 mg/l alcool pur.
În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, informează Poliția Brașov.