Un șofer a fost prins circulând cu 201 kilometri pe oră pe A3: Vitezomanul s-a ales cu amendă și a rămas pieton pentru 90 de zile
Un şofer care a apăsat prea tare pedala de acceleraţie a fost prins de poliţişti pe A3, direcția Gilău – Turda, cu viteza de 201 km pe oră, informează B1 TV.
Tânărul, în vârstă de 25 de ani, nu avea la el permisul de conducere.
Pentru imprudenţă s-a ales cu o amendă în valoare de peste 1.400 de lei.
Iar timp de 90 de zile a rămas pieton, după ce poliţiştii i-au suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.