Un singur județ mai este în scenariul galben. Situația din toate județele

Publicat: 09 12. 2021, 13:47
Actualizat: 09 12. 2021, 13:50
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Arad este singurul județ care a rămas în scenariul galben. La nivel național, rata de infectare a ajuns la 1.11.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.032 cazuri noi de coronavirus, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. În ultima zi au fost 74 decese, dintre care 2 anterioare. Dintre cei morți de COVID, 70 erau nevaccinați.

Incidența cazurilor COVID la 14 zile la mia de locuitori
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.637. Dintre acestea, 754 sunt internate la ATI. Dintre cei 754 de pacienți internați la ATI, 70 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 88 sunt minori, 84 fiind internați în secții și 4 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.823.067 de teste RT-PCR și 5.494.379 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.740 teste RT-PCR (7.197 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.543 la cerere) și 26.036 teste rapide antigenice.