Un simbol al rezistenței anticomuniste A MURIT! Femeia împlinise recent 100 de ani

Elena Ion Arnăuțoiu, sora fraților Toma și Petre Arnăuțoiu, conducătorii grupului de rezistență anticomunistă „Haiducii Muscelului”, s-a stins din viață, la puțin timp după împlinirea vârstei de 100 de ani, potrivit infoprut.ro.

Partizana anticomunistă s-a născut la 12 aprilie 1919 și avea să fie arestată pentru prima oară în decembrie 1950 – atunci când era închisă până în februarie 1953, la Ocnele Mari, Pipera și Ghencea.

După prinderea fraților său, Toma și Petru, Elena a fost din arestată în 22 iunie 1958 și anchetată la Securitatea din Pitești. A fost condamantă, prin sentința Tribunalului Militar București, la 5 ani închisoare corecțională pentru „omisiune de denunț”, fiind închisă la Pitești, Jilava, Miercurea Ciuc și Arad. A fost eliberată în 21 februarie 1962.

„În fiecare zi mă chemau la securitate, să spun ce ştiu de fraţi, să mă interesez de ei şi să-i aduc, să-i predau securităţii. Eram urmăriţi atât eu, cât şi soţul meu, care a fost dat afară din învăţământ, era director la Liceul Comercial. Ne-au naţionalizat casa, fără vreun temei legal. Ne-au luat pământu pe care îl aveam eu (dotă), de la părinţi, iar în anul 1950, au venit de la securitate şi m-au arestat. Am fost dusă la centrul de muncă, cu sediul la Ghencea, Bucureşti, unde pe un câmp întreg erau amplasate barăci de scândură, ca saivanele de animale. Fără să mi se spună pentru ce şi fără să să fiu anchetată, mi s-a spus că am o pedeapsă administrativă de un an…

Dormeam pe paturi comune, din lemn, ca rafturile pentru fructe, o pătură de blană murdară, şi în loc de pernă aveam bolovani. Nu am stat mult aici, că ne-au trimis la muncă. Pe mine m-au trimis la penitenciarul de la Ocnele Mari…

…Luase fiinţă o colonie de muncă, la Pipera, 70 de hectare de pământ trebuia să le transformăm în grădini de zarzavaturi. Ne-au urcat în dube şi ne-au dus acolo…

…A venit şi soţul meu cu băiatu, atunci elev în clasa a şaptea, nu am putut vorbi nici o vorbă, cu copilul, care a plâns întruna. Pentru că eu eram arestată, copilul nu a fost primit la concurs pentru clasa a opta cum era legea. Atât m-a durut acest lucru încât aşi fi preferat să mai primesc ani de detenţie decât să sufere copilul.

…În anul 1958, când fraţii meu a fost prinşi, m-au arestat din nou, şi-am stat la Piteşti în anchetă 10, 11 luni. Această perioadă nu am văzut culoarea cerului, şi nici n-am pus piciorul pe pământ. Singurele mişcări pe care le-am făcut era când mergeam la anchetă, şi toaletă. Aveam ochelari negrii la ochi.

…După o perioadă mi-au adus-o şi pe mama în celulă cu mine. Nu pot uita când a apărut în celula mea, înaltă, demnă şi senină. Se rupseseră hainele de pe ea, era numai zdrenţe. Când m-a văzut a căzut jos, iar acest lucru, se repeta de câteva ori pe zi, era bolnavă, avea o anemie cerebrală, care îi dădea astfel de şocuri. Vis-a-vis de celula mea era celula în care era tata.

…După terminarea anchetei, a început procesul… Am fost judecată în lotul cinci, considerat cu cei mai puţini vinovaţi. Având acuzaţia de omisiune de denunţ… Am fost condamnată cinci ani. M-am dus la Jilava într-o celulă, cu capacitate de 20 de deţinuţi. Eram 45 de femei, trăiam mai rău ca animalele…”, spunea Elena Ion Arnăuțoiu, într-un interviu realizat în 1997, (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 542), potrivit infoprut.ro.