Potrivit datelor Eurostat, un sfert din cheltuielile gospodăriilor europene din 2021 au fost costuri ce au reprezentat întreținerea, apa, electricitatea, gazele naturale şi alţi combustibili, un declin de 0,5% faţă de 2020.
Alimentele şi băuturile nealcoolice au însemnat 14,3%, o scădere tot de 0,5% comparativ cu anul anterior, arată datele publicate miercuri de Eurostat.
Pe locul trei se află transporturile, care au reprezentat 12,1% din totalul cheltuielilor în 2021, un avans de 0,5% faţă de 2020. Creşterea este legată de retragerea măsurilor impuse în timpul pandemiei, care au afectat mobilitatea în blocul comunitar.
Situaţia este diferită în România. În 2021, alimentele şi băuturile nealcoolice au reprezentat 25,2% din totalul cheltuielilor în 2021, iar locuinţa, apa, electricitatea, gazele naturale şi alţi combustibili – 18,1% – din cheltuielile totale.
Urmează transporturile, care au reprezentat 12,2% din totalul cheltuielilor în 2021, mobilier şi echipamente de uz casnic – 7,2% din total, îmbrăcăminte şi încălţăminte şi recreaţie şi cultură – ambele cu 6,7% din total, băuturi alcoolice şi tutun – 5,5% din total, sănătate – 5,2% din total, restaurante şi hoteluri – 4,5% din total, diverse bunuri şi servicii” – 4,2% din total, comunicaţii – 3,3% din total şi educaţie – 1,1% din total.