După ce au trăit o viață întreagă în satul lor, locuitorii din Muhlrose (Germania) au aflat că satul lor este pe cale să dispară de pe hartă. Se pare că pe acest teritoriu se va construi o mină de cărbune. Oamenii au fost evacuați, după ce autoritățile i-au informat că există alte planuri pentru așezarea rurală.
Lucrările de demolare a clădirilor din Muhlrose se află în continuă desfăşurare şi au început încă din luna iunie a acestui an. Mai multe locuințe au fost deja dărâmate şi urmează ca satul să dispară cu totul de pe harta Europei.
Deși mulți dintre locuitori au apucat deja să își găsească o nouă locuință, încă mai sunt săteni care speră ca totul să fie doar un coşmar şi să nu fie nevoiți să părăsească teritoriul care le-a fost “acasă” decenii la rând.
De-a lungul timpului, satul Muhlrose din Germania a trecut printr-o serie de transformări zguduitoare. A rezistat incendiilor, divizării țării, iar acum își găsește sfârșitul.
Locuitorii au fost nevoiți să își facă bagajele peste noapte, din cauza faptului că aici se va construi o mină de cărbune. Cu toate acestea, autoritățile s-au asigurat că oamenii nu vor avea de suferit, însă aceștia au protestat împotriva schimbării majore. Totul a fost în zadar, căci nu au reușit să modifice decizia oamenilor legii, iar în cele din urmă au evacuat teritoriul.
Se pare că întregul eveniment se datorează războiului din Ucraina, care a dezechilibrat aprovizionarea cu energie. Curând, Muhlrose va deveni o exploatare minieră, care se va întinde pe o suprafață colosală. Satul va fi dat uitării și va rămâne doar o amintire pentru cei care au locuit aici o viață întreagă.