Un român stabilit în SUA de 30 de ani, șocat după ce află prețurile de la noi: „Păi e mai scump aici!”

Un român stabilit în SUA de 30 de ani, șocat după ce află prețurile de la noi: Păi e mai scump aici!
Foto: Pixabay

Creșterea prețurilor la alimentele de bază l-a îngrozit pe un român stabilit de mai bine de trei decenii în SUA. Virgil Neagu e stabilit de mai bine de 30 de ani în Statele Unite, însă de cinci săptămâni e în concediu în ţara natală.

Un român stabilit în SUA, șocat de prețurile din țara natală

Acesta susține că prețurile ajung mai mari decât cele din SUA.

“Păi e mai scump aici zahărul. Am cheltuit vreo 15.000 de lei, dar nu pot să-mi dau seama pe ce. Puterea de cumpărare e mult mai bună acolo, mult mai mare. Adică îţi permiti orice să cumperi acolo, faţă de aici. Şi acolo este inflaţie, bineînţeles că a crescut, dar nu aşa de mult”.

În ultimul an, zahărul s-a scumpit cu 49%, spun datele oficiale. Socoteala de la INS nu se potriveşte însă cu cea din magazine.

În septembrie 2021, kilogramul de zahăr pornea de la la 2 lei şi 50 de bani. Luna trecută, preţul minim era de 4 lei şi 50 de bani la raft. În procente, o creştere de 80%, mult peste statistica oficială. Acum, un kilogram de zahăr se vinde şi cu aproape 7 lei.

Valul scumpirilor

Potrivit INS, prețul gazelor naturale a continuat să crească, ajungând în ultimul an la majorări de peste 70%. De asemenea, prețul energiei a crescut cu peste 25%.

Pentru zahăr, ulei şi cartofi românii au plătit aproape dublu faţă de anul trecut.  În aceste condiţii, inflaţia în luna septembrie a a juns la 15,9%.

Rata inflației în România a ajuns la 15.9 % fiind cu 0,6 % mai mare ca cea din luna august. Cele mai importante scumpiri sunt la zahăr, cu circa 50% urmat de ulei sau de cartofi.

Când vorbim de utilități, cel mai mult s-au scumpit gazele cu 70%, dar și transportul aerian și combustibilii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`